Important este să ai noroc în viață! Și pare că și pe strada premierului Grindeanu va răsări soarele, în contextul în care bugetul de stat a devenit cam strâmt. Din fericire pentru Guvernul pe care îl conduce, acesta ar putea beneficia de un venit suplimentar la buget de 400 mil. euro în urma deciziei favorabile României în procesul pe care l-a avut cu compania italiană de utilităţi Enel, ceea ce va reprezenta o gură de oxigen pentru veniturile bugetare, tensionate în acest an ca urmare a reducerii de taxe, informează Ziarul Financiar.
Cele 400 mil. euro ar reprezenta, dacă vor intra anul acesta la buget, circa 0,25% din PIB, semnificativ în condiţiile în care deficitul bugetar este prevăzut la 2,96% din PIB, iar pe primele două luni veniturile sunt în scădere nominală faţă de anul trecut.
Reprezentanţii Enel s-au declarat dispuşi să achite încă de anul acesta prejudiciul stabilit faţă de statul român, după ce Curtea de Arbitraj de la Paris a decis ca italienii să restituie circa 400 mil. euro României.
Compania se obligase să achiziţioneze o parte sau întregul pachet de 23,57% din acţiunile fostei Electrica Muntenia Sud.
„Avem posibilitatea să plătim anul acesta acea datorie de 401 milioane de euro către statul român într-o singură tranşă. Vom respecta decizia luată de Curtea de la Paris. Vrem să lăsăm în urmă această problemă şi să ne ocupăm de investiţiile pe care le avem în plan în România“, a spus ieri Georgios Stassis, country manager Enel în România.
Pe de altă parte, compania a anunţat un buget total de investiţii de 329 de milioane de euro pe piaţa locală până la sfârşitul anului viitor.
Ajutor nesperat pentru Guvernul Grindeanu! Ce companie bagă bani la bugetul de stat
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

6 minute în urmăSocial
Vinul fiert, răsfățul de la târgul de Crăciun. Cât ar urma să coste un biet pahar la evenimentele din preajma sărbătorilor de iarnă

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

31-10-2026 21:30Social



