Conform unor documente ale Ministerului german al Apărării, forţele armate germane mai dispun doar de circa 20.000 de obuze de calibru mare, în urma ajutorului oferit Ucrainei.
Conform aceleiaşi surse, respectivele documente au fost pregătite pentru a convinge comisia pentru buget din legislativ asupra nevoii urgente pentru achiziţii de obuze care să completeze stocurile de muniţii de artilerie diminuate în urma ajutorului militar oferit Ucrainei după invazia rusă.
Războiul pornit de Rusia este unul de mare intensitate cu un mare consum de muniţii. Armata ucraineană foloseşte zilnic mii de obuze de calibrul 155 mm, consumul de obuze de mare calibru fiind încă şi mai semnificativ de partea rusă. Prin urmare, statele aliate Ucrainei i-au furnizat acesteia mari cantităţi de obuze, iar în condiţiile în care industria de apărare americană şi europeană nu dispune de capacităţi pentru a face faţă unei asemenea cadenţe, unele state şi-au diminuat drastic stocurile de muniţii.
Germania are nevoie să-şi constituie până în anul 2031 un stoc de circa 230.000 de obuze pentru a se conforma obiectivului NATO ca statele membre ale acestei alianţe să poată susţine cel puţin 30 de zile de lupte de înaltă intensitate, scrie Der Spiegel.
Ministerul german al Apărării nu a comentat deocamdată relatarea acestei publicaţii. Tot conform Der Spiegel, acest minister doreşte să prezinte comisiei pentru buget nouă contracte pentru achiziţia accelerată de muniţii pentru tancuri şi artileria grea în lunile următoare, transmite AGERPRES
Ajutorul oferit Ucrainei i-a sărăcit pe nemți! Germania mai are doar circa 20.000 de obuze de calibru mare
Trending

02 octEconomie
Cele 10 case gratis pe care Auchan le oferă românilor, chiar dacă le sunt sau nu clienți. Campanie cu Habitat for Humanity, la 2 decenii pe piața din România

07:00Sport
Ion Țiriac își face hotel de 4 stele. Legătura cu Nadia Comăneci și investiția de 150 de milioane de euro din Otopeni

02 octActual
Fără amendă pentru șoferii cu TrollRO. Dacă aplicația are erori, nu se percep sancțiuni

02 octEconomie
Cris-Tim și-a cumpărat competiția. Producătorul de mezeluri care domină piața se orientează spre o zonă de mare interes în zilele noastre

02 octEconomie
A început operațiunea ATOM a ANAF. Magazinele cu haine sh, luate în vizor

02 octEconomie
Croații de la Enna Sola au pus ochii pe România. Mega-proiectul care ar urma să fie dezvoltat în Mihăiești, cu energie solară

07:30Politica
România, acuzată de oficialii de la Bruxelles că nu a respectat regulile energetice. Normele UE pentru care am fost pârâți, odată cu Bulgaria

02 octPolitica
Ucraina, cobaiul AI al Europei. Zelenski a venit cu ideea și propunerea

02 octPolitica
Orientul, sub amenințarea nucleară a Rusiei. Discursul controversat rostit de Vladimir Putin

10:00Entertainment
Frauda Brad Pitt care a lăsat o femeie fără 100.000 de euro. Escrocii, tot români, erau din alt județ

02 octPolitica
Orientul, sub amenințarea nucleară a Rusiei. Discursul controversat rostit de Vladimir Putin
Articole Similare

28-09-2026 14:58Externe
Peter Magyar este acuzat că a furat un telefon. Premierul Ungariei a rămas fără imunitatea parlamentară

22-09-2026 18:30Externe
Rezultate alegeri Rusia. Duma, parlamentul de stat, a fost ales de către cetățeni

22-09-2026 16:30Externe
Donald Trump și-a făcut propriul post de televiziune. De la Casa Albă se difuzează Trump TV

22-09-2026 11:00Externe
Veneția vrea să impună o taxă de intrare de cel puțin 30 de euro de persoană

22-09-2026 10:19Externe



