sursa foto:  scmp.com

Alertă! Bărbat din Mehedinți, diagnosticat cu COVID-19, este în stare gravă. A intrat în contact cu 20 de cadre medicale

Un bărbat din Mehedinţi, diagnosticat cu noul COVID-19, este în stare gravă, La Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin, secția ATI, și a intrat în contact, până la testare, cu 20 de cadre medicale. Contacții sunt testați, sâmbătă seara.

Potrivit reprezntanţilor Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a sosit venit la spital în data de 26 martie, cu Ambulanţa, în stare gravă, şi a fost internat în secţia de Terapie Intensivă.

„Este un pacient care s-a prezentat acum două zile la UPU. Acest pacient nu s-a încadrat sub nicio formă la acel criteriu de diagnostic pe care l-a dat Ministerul Sănătăţii. Dar, noi am luat aşa, ca nişte măsuri suplimentare, ca orice pacient care prezintă simptomatologie respiratorie să îl izolăm, mai ales dacă necesită suport ventilator sau dacă necesită terapie intensivă, să fie izolat. Nu s-a încadrat nici ca testare COVID-19 pe această definiţie de caz, însă medicii l-au testat de gripă. Este un protocol la nivelul Laboratorului Cantacuzino care, în momentul când primeşte proba şi face testarea pentru gripă şi este negativă la pacienţii cu sindrom respirator acut, atunci ei fac şi determinarea COVID. De aceea nouă ne-a venit pozitiv acum”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Elena Bololoi, director medical SJU Drobeta Turnu Severin.

Aceasta a precizat că aproximativ 20 de cadre medicale au intrat în contact cu bolnavul, dar au purtat echipamente de protecţie.

Potrivit Elenei Bololoi, pacientul a fost izolat încă de la început şi nu ar fi avut contacte cu alţi pacienţi.

Sâmbătă seara, toate cadrele medicale care au intrat în contact cu bărbatul diagnostic cu infecţie cu noul coronavirus sunt testate pentru a se vedea dacă au contactat boala.

„Procedurile în sine s-au respectat. A fost pus la izolare, personalul medical a intrat echipat ca şi pentru COVID. (…) Vor fi testate toate persoanele care au intrat în contact direct, dar aşteptăm să vină echipa de epidemiologi de la DSP Mehedinţi să facă testarea şi să decidă conduita în continuare“, a mai declarat Elena Bololoi.

Potrivit reprezentanţílor spitalului, bărbatul va fi transferat la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase Craiova, acolo unde este centru pentru tratarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19, conform Mediafax.ro

Vezi și

Acuze dure lansate de un medic: Se fac angajări ‘pe pile’ folosindu-se starea de urgență

Se vor lua noi măsuri în România! Ce presupune scenariul 4

Schemele de tratament pentru coronavirus. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare