proteste

sursa foto:  Inquam Photos/Octav Ganea

Alertă! Când vor PSD – ALDE să reintroducă legea grațierii

Alertă de gradul 0! Legea grațierii este readusă în prim plan de coaliția PSD – ALDE. Sau cel puțin așa susține deputatul USR Ion Stelian într-o postare pe facebook. Acesta spune că puterea dorește  „să ningă cu grațieri”. Proiectul a fost adoptat de Guvernul PSD-ALDE odată cu OUG 13, în ședința din 31 ianuarie, și se află în dezbaterea Camerei Deputaților.

Moș Gerilă a primit ordin de la PSD: până pe 25 decembrie să ningă cu grațieri!, a scris deputatul USR pe contul său de Facebook.

Parlamentarul indică și proiectul la care se referă: proiectul pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate, înregistrat în Parlament pe 31 ianuarie 2017.

Este vorba de proiectul pe care Guvernul PSD-ALDE l-a adoptat în aceeași ședință în care a aprobat OUG 13. Inițial, coaliția la putere a vrut ca grațierea să se facă, asemenea modificării Codurilor penale, prin ordonanță de urgență.

Vezi și Surpriză uriașă! Care a fost cea mai urmărită emisiune din țară

Legătura nespusă dintre Regele Mihai și Gigi Becali! De la el a plecat toată NENOROCIREA fostului suveran

Pe 18 ianuarie, Ministerul Justiției, condus pe atunci de Florin Iordache, publica proiectul ordonanței de urgență pentru grațierea unor persoane, proiect care prevedea că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la 5 ani inclusiv și pedepsele cu amendă. Același text prevedea că se grațiază cu jumătate pedepsele aplicate condamnaților care au împlinit 60 de ani, femeilor gravide și celor care au în întreținere minori cu vârsta până la 5 ani. Atenție, grațierea se aplica indiferent de infracțiunea pentru care respectiva persoană era condamnată.

Pe 31 ianuarie, când Guvernul a adoptat celebra OUG 13 de modificare a Codurilor Penale, ordonanța privind grațierea unor persoane s-a transformat în proiect de lege, aprobat de Executiv și trimis Parlamentului spre dezbatere, scrie Digi 24.

„Am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate (…) Am eliminat și nu vizează violatorii, faptele de corupție, actele cu violență, recidiviștii, pedepsele cu suspendare”, anunța, pe 31 ianuarie noaptea, ministrul Florin Iordache.

În aceeași zi, 31 ianuarie, proiectul de lege privind grațierea era înregistrat la Senat. Pe 29 mai, propunerea avea să fie adoptată tacit, adică fără dezbateri și vot în plen. Ajuns la Camera Deputaților, proiectul a fost înregistrat în procedură de urgență, dar dezbaterile au fost temporizate în contextul scandalului generat de dărâmarea Guvernului Grindeanu.

În acest moment, proiectul nu apare ca având vreun raport dat de Comisia juridică, dar este posibil ca, în cazul unei mobilizări exemplare, așa cum s-a întâmplat și cu alte ocazii, să ajungă la vot în plen în doar câteva zile.

De menționat că avizul CSM a fost unul negativ pe propunerea Guvernului.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare