Ai deschis aplicația de investiții și primul detaliu pe care îl observi este că portofoliul tău este în scădere. Sau observi creșteri pe anumite piețe și simți că ai ratat o oportunitate importantă. Indiferent de situație, cu siguranță te întrebi ce ar trebui să faci în continuare.
Dacă te regăsești într-una dintre situațiile de mai sus trebuie să știi că nu ești singurul. Fluctuațiile piețelor pot duce la nesiguranță, mai ales la început, când nu ai încă multă experiență. Vestea bună este că există o abordare simplă care te poate ajuta să îți păstrezi calmul, fără să încerci să ghicești ce urmează și fără să iei decizii impulsive.
Volatilitatea piețelor de investiții (și de ce este normală)
Prețurile se schimbă zilnic din diverse motive: date economice, decizii ale băncilor centrale, rezultate ale companiilor sau evenimente geopolitice. Această variație se numește volatilitate și face parte din funcționarea normală a piețelor financiare.
Problema nu este volatilitatea în sine, ci modul în care reacționezi. Când urmărești cotațiile și piețele de investiții la fiecare minut, orice scădere poate părea o alarmă și orice creștere poate părea o oportunitate care nu mai revine.
Ți-am pregătit câteva sfaturi care te pot ajuta să îți păstrezi calmul în momentele de volatilitate și să iei decizii mai informate pentru portofoliul tău de investiții:
Începe cu obiectivul, nu cu graficul
Înțelege care este obiectivul tău și pentru ce investești.
Poate vrei un avans pentru o locuință, o rezervă pentru educația copilului sau un plus de siguranță pentru pensie. Fiecare obiectiv are un interval de timp diferit, iar acesta contează mai mult decât fluctuațiile pieței dintr-o săptămână. Există câteva întrebări utile care îți pot aduce mai multă claritate:
● În cât timp ai nevoie de aceste sume?
● Cât de mari pot fi scăderile portofoliului pe care ești dispus să le accepți?
● Ce sumă îți permiți să investești fără să îți afecteze cheltuielile lunare?
Momentul perfect este greu de ghicit
Mulți începători așteaptă momentul potrivit. Însă piețele sunt greu de anticipat, iar momentul perfect îl observi abia după ce a trecut. Încercarea de a cumpăra la minim și de a vinde la maxim poate duce la decizii influențate de teamă sau de prea mult entuziasm. Pe termen lung investițiile regulate și disciplina îți pot oferi șanse mai mari să îți atingi obiectivele decât încercarea să anticipezi fiecare fluctuație a pieței.
Transformă investițiile regulate într-o rutină
Începe să investești o sumă stabilită, la intervale fixe, de exemplu lunar, indiferent dacă piața este în creștere sau în scădere. Această abordare are câteva avantaje practice, mai ales dacă ești începător și încă încerci să descoperi piețele de investiții:
● Reduci presiunea deciziei. Nu mai trebuie să alegi momentul potrivit.
● Îți distribui bugetul de investiții în timp. Uneori cumperi la prețuri mai mari, alteori la prețuri mai mici și eviți să mizezi totul pe un singur moment.
● Construiești un obicei. Investițiile devin o parte din bugetul tău, ca orice altă cheltuială planificată.
Ce înseamnă și cum te ajută automatizarea planurilor de investiții
După ce ți-ai stabilit planul apare cea mai grea parte: să fii constant. Atunci când piața scade tinzi să iei decizii bazate pe emoții și apare tentația să oprești contribuțiile sau să amâni până când piața devine din nou stabilă.
Aici intervin Planurile de Investiții XTB. Cu ajutorul funcției Auto Invest contribuțiile pot fi automatizate după ce ai stabilit planul, astfel că investiția pe care ți-ai propus-o continuă la intervalele și în cuantumul stabilite de tine , fără să mai fie influențate de fluctuațiile emoționale de moment.
Ce trebuie să știi despre Planurile de Investiții de la XTB și despre automatizare:
● Poți începe simplu. Îți poți alege planuri predefinite, diversificate în funcție de nivelul de risc, planuri pe anumite sectoare sau poți construi un plan de investiții de la zero.
● Poți combina ETF-uri și acțiuni. În același Plan de Investiții poți include atât ETF-uri, cât și acțiuni individuale.
● Controlul rămâne la tine. Alocarea fondurilor și frecvența îți aparțin. Automatizarea înseamnă mai puține operațiuni manuale, nu renunțarea completă la decizii.
● Poți ajusta portofoliul în timp. Planurile includ și opțiunea de rebalansare la cerere, utilă când vrei să readuci portofoliul la structura inițială.
Un plan clar susținut de contribuții automate fac investițiile mai ușor de urmat, mai ales în perioadele agitate și de volatilitate.
Piața va continua să urce și să coboare, iar nimeni nu poate ști exact cum vor evolua prețurile. Poți controla însă ce ține de tine: obiectivele, consecvența și felul în care reacționezi.
Dacă ești începător explorează Planurile de Investiții de la XTB, stabilește o sumă accesibilă pe care o poți investi constant și transformă investițiile într-o rutină pe termen lung. Totul devine mai simplu cu XTB, locul “Unde banii lucrează pentru tine!”.
*Investiția în instrumente financiare implică riscuri, inclusiv riscul pierderii parțiale sau totale a capitalului investit. Performanțele trecute nu garantează rezultate viitoare. Acest material are caracter informativ și nu constituie consultanță financiară. Înainte de a investi, asigurați-vă că înțelegeți riscurile implicate. Investițiile sunt riscante și pot genera pierderi. Investește responsabil.

















