sursa foto:  b1.ro

Alexandru Cumpănașu aruncă bomba! ”Încă din 2003, Dincă avea activitate INFRACȚIONALĂ”

Alexandru Cumpănașu, unul dintre candidații la alegerile prezidențiale din toamnă aruncă mega-bomba! Potrivit spuselor sale, Gheorghe Dincă, bărbatul care a răpit-o și violat-o pe nepoata lui Cumpănașu are activitate infracțională de aproape 16 ani.

”Pentru că NOI am mai înregistrat ieri o victorie împotriva sistemului și am doborât blocajul mediatic impus de EI, vreau să rămână NEGRU PE ALB tot ce am spus ieri. Vreau ca NOI să devoalăm clar toate ororile din acest sistem, cu documente oficiale, cu mărturii „la cald”, cu ajutorul OAMENILOR care s-au săturat să fie victimele acestor mafioți.

Toată lumea vrea documentele, vor să le îngroape, la fel cum au încercat să le îngroape pe Alexandra și pe Luiza, neavând NICI O PROBĂ. Aceste documente vor apărea CÂND nu se așteaptă și CUM nu se așteaptă. NU TRANZACȚIONEZ ADEVĂRUL!

În ultimii 8 ani au fost arestați și pusi sub acuzare 11 traficanti din zona de plasare a fetelor aduse pentru prostitutie din „filiera Europa de Est”, adică, inclusiv din ROMÂNIA.
Rețeaua avea 3 trasee:
România-Italia-Spania
România-Italia-Tunisia/Țările arabe
România-Italia-Coasta de Azur

Respectiv, Franța, zona Nisa, Monaco, unde se practică prostituție de lux, adică virgine. În Roma, Bari, Napoli, Palermo, există centre de „acommodare” si supraveghere a fetelor traficate. De fapt, acolo le instruiesc cum să se prostitueze, într-o PIAȚĂ DE SCLAVI!

Din cauza unor „sincope de colaborare” instituțională dintre statul român si cel italian (pe linie de acțiune comuna la nivel de institutii specializate ), FILIERA ITALIANĂ a fost supravegheată de catre autoritățile italiene în special. Care au primit primele informații despre centrele de detenție si „acomodare” încă din 2003, exact în perioada în care DINCĂ a fost semnalat în peninsulă. Deci încă din 2003, Dincă avea activitate INFRACȚIONALĂ!

Informațiile au venit de la prostituate ROMÂNCE care au denunțat autorităților din Italia că se ocupau de supravegherea „fetelor” răpite din România și Republica Moldova. La Roma, colaborarea prostituatelor cu brigada specială italiană a fost autorizată de catre Procurorul locțiitor STAFFA, iar prostituatele românce care au furnizat informații au fost introduse în Programul de Protecție de la Centrul Antiviolență.

Nici o dată legată de evoluția anchetei NU A FOST COMUNICATĂ AUTORITĂȚILOR ROMÂNE!! Excepție fac, verificările de rutină privind identitatea persoanelor, etc. Prostituatele care au formulat denunțuri si au colaborat au FOST RECOMPENSATE DE STATUL ITALIAN (încă din 2003) cu permis legal de ședere, potrivit articolului 18 din Legea privitoare la IMIGRARE.
BOMBĂ: Procurorii italieni aveau însă o cârtiță! În cazul unui denunț importriva unui traficant român, B. G, acesta a indentificat-o pe cea care l-a denunțat (având informații din interiorul celor care o acopereau). După ce a fost eliberat din închisoare din cauza unor vicii de procedură, acesta s- a deplasat la Bari, unde ajunsese „un TRANSPORT din Timișoara”, adică fete românce traficate. ȘI A AFLAT IDENTITATEA DENUNȚĂTOAREI SALE, precum și locul de muncă în care aceasta fusese angajată cu sprijinul poliției.

Deși denunțătoarea era protejată de poliție, B.G a aflat că denunțătoarea lucra în Roma, la un bar situat pe Vezio Crisafulli 18, a urmărit-o și a răpit-o de pe stradă, ducând-o într-o CASĂ FOLOSITĂ DE REȚEA, tot în ROMA, Strada Rivoli 49.

Sub amenințarea că va fi arsă de vie, denunțătoarea a fost obligată sa renunțe la locul de muncă si să se prostitueze din nou. I-a fost repartizata zona din strada Cristoforo Colombo, în fața Târgului din Roma.

Cum era controlată prostituata de proxenet? Erau numărați, constant, banii pe care-i avea asupra sa și era obligată sa dea un bip OBLIGATORIU când intra în mașina unui client. Codul pentru prezența la un client era transmis prin SMS: „SUNT LA O CAFEA”, adică găsise client. În acest context, s-a aflat informația că urmează să sosească „TRANSPORTURI DE CAFEA NOUĂ”, adică TINERE ce urmau să fie folosite pentru prostituție.

Dovada o reprezintă apelurile si mesajele de pe numărul de mobil 340/XXXX736.
Ceea ce este surprinzător este că prostituatele de lux căutau FETE TINERE pentru HAREMURILE ARABILOR, care veneau în croaziere cu iahturile de lux pe Riviera Franceză. Fetele ajunse în Italia, în Provincia Puglia cu capitala la BARI, erau scoase în larg cu ambarcațiuni de pescuit și transferate pe iahturile intermediarilor, care porteau spre marinele din Monte Carlo, Nisa, sau dacă era toamnă, în Tunisia la Port El Kantaoui, marina de iernare pentru ambarcațiuni de lux.
În TUNISIA, dragi români!
Va urma”, scrie acesta pe pagina sa de Facebook.

Fără precedent! Lovitura pe care i-o dă Viorica Dăncilă lui Klaus Iohannis, înainte de alegeri

Vești pentru mii de români! Ce se întâmplă cu tichetele de masă

EXCLUSIV Răsturnare de situație în cazul Caracal: ‘Nu poate fi declanșată procedura specifică de verificare’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare