rafila

sursa foto:  mediafax.ro

Alexandru Rafila pune la zid Guvernul Cîțu: ‘Sunt împotriva unui demers de vaccinare obligatorie. Este o nereușită vin și impun anumite tipuri de măsuri’

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății , a criticat dur Coaliția de guvernare și spune că el nu este de acord cu vaccinarea obligatorie.

 

”Când am o administrație în care populația are încredere, care își face treaba, care performează și care îmi arată că marea majoritate a cetățenilor urmează sfaturile acestei autorități, atunci putem discuta diverse scenarii ulterioare când situația scapă de sub control.

Dar într-o situație în care nu pot să spun lucrul ăsta și văd de luni de zile mesaje contradictorii, acțiuni populiste, lucruri de genul acesta care generează neîncredere, ideea introducerii unor chestiuni de natură obligatorie nu mi se pare oportună în acest moment”, a spus Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a vorbit apoi despre relaxările care ar urma să fie introduse de la 1 august, dar și despre introducerea unor restricții în contextul unui val patru al pandemiei, care ar urma să vizeze persoanele nevaccinate din România.

”Mie mi se pare o lipsă de coerență totală. Eu cred că lumea în România, în această perioadă când au fost puține cazuri de îmbolnăvire, s-a obișnuit cu un anumit nivel al acestor restricții și probabil că orice decident responsabil, într-o situație în care chiar el observă și afirmă că numărul de cazuri este în creștere, că numărul de reproducere al acestei infecții este supraunitar, vine cu înlesnirea acestor restricții. Ne aflăm într-un paradox”, a spus Rafila.

Acesta a mai spus că pentru persoanele care nu vor să se vaccineze ar trebui să existe varianta testării repetate.

”Trebuie să existe și această soluție a testării repetate pentru persoanele care chiar nu vor să se vaccineze”, a explicat Alexandru Rafila.

De asemenea, Rafila a precizat că el nu este de acord cu obligativitatea vaccinării anti-COVID în România.

”Eu sunt împotriva unui demers de vaccinare obligatorie în condițiile în care celelalte mijloace pe care le-a avut la dispoziție Guvernul României timp de 7 luni nu au fost utilizate. Eu nu pot să impun obligativitatea pentru că eu nu mi-am făcut treaba. Nu pot să spun că vaccinez 5 milioane de persoane până la 1 iulie și și 10 milioane de persoane până la 1 august sau 31 august, nu ating niciunul din aceste obiective, afirm ulterior că nu contează câte persoane sunt vaccinate, ci contează câte cazuri avem și după toată chestiunea asta care, evident, este o nereușită vin și impun anumite tipuri de măsuri”, a declarat Alexandru Rafila, conform Antena3.ro.

Vezi și:

Valul patru, un pericol doar pentru nevaccinați. Alexandru Rafila: ‘Cu siguranță cei vaccinați pot sta mai liniștiți pentru că nu vor face formele care necesită spitalizare, de complicații și, implicit, de deces’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare