sursa foto:  mediafax.ro

Alexandru Rafila: ‘Se pare că noi aplicăm metode în care nu logica e pe primul loc, ci diverse opinii ale unor oameni care au instinctiv ideea că, cu cât produci mai multe restricții, cu atât ajungi să controlezi epidemia’

Deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), consideră că închiderea magazinelor mai devreme, în zonele cu o incidență mare a cazurilor de COVID-19 nu a făcut altceva decât să producă și mai multă aglomerație. El susține că ”Cozile s-au mutat de la magazine la benzinării. Benzinăriile ar trebui să vândă mai puțin alimente, s-au adaptat”.

”Eu cred că nu a fost o decizie bună. Puteau să facă lucrul ăsta, ca magazinele să se închidă cu jumătate de oră înainte de ora limită de circulație, cred că era suficient. Aglomerația, de multe ori, e generată de neliniște. Cozile s-au mutat de la magazine la benzinării. Benzinăriile ar trebui să vândă mai puțin alimente, s-au adaptat.

Nu am făcut nimic decât să mutăm aglomerația și să concentrăm oamenii într-un anumit interval orar. Dacă lucrul acesta se întâmplă în toate zilele săptămânii, dacă crește incidența în București, atunci aglomerația va fi mult mai mare în acest interval orar.

Este aceeași idee păguboasă care a stat la baza închiderii piețelor agroalimentare anul trecut, prin octombrie, când se spunea că e mai puțin riscant să mergi în supermarket decât să mergi într-o piață care era în bună parte deschisă, cu o ventilație mai bună decât un supermarket. Și atunci, oamenii s-au înghesuit în supermarket. E aceeași abordare, aceeași judecată. Eu și atunci am explicat că e mai bine să ai mai multe spații deschise și un interval mai lung de timp.

Se pare că noi aplicăm metode în care nu logica e pe primul loc, ci diverse opinii ale unor oameni care au instinctiv ideea că, cu cât produci mai multe restricții, cu atât ajungi să controlezi epidemia. Din păcate, nu este așa. Eu cred că întotdeauna trebuie să existe un echilibru între măsurile pe care le iei, gradul de acceptabilitate al măsurii și efectul pe care îl au asupra sănătății publice.

Probabil că această analiză referitoare la fluxurile de persoane pe ore trebuia făcută întâi, apoi să se ia decizia. Chestiunea asta creează neîncredere din partea publicului și, în loc să discutăm despre un parteneriat între populație și autorități, discutăm de două tabere opuse și atunci și scopurile de sănătate publică sunt mai greu de atins în cazul în care oamenii sunt ostili unei anumite măsuri”, a a spus Rafila la DigiFM.

PSD, partidul din care face parte medicul, a contestat în contencios administrativ la Curtea de Apel București, hotărârea de guvern prin care se impune închiderea magazinelor în fiecare zi la ora 18.00 în localitățile în care rata de inicidență a cazurilor COVID este mai mare de 7,5 la mie și în weekend în cazul în care rata este cuprinsă între 4 și 7,5 la mie.

PSD spune că măsura „are un impact cu efecte devastatoare atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra societății în ansamblul ei”.

Pe de altă parte, premierul Florin Cîțu a sps că măsura rămâne în vigoare, pentru că dă rezultate. Cîțu a subliniat faptul că măsura de a închide magazinele de la ora 18.00 acolo unde incidența cazurilor este ridicată a dus la o scădere a ratei de pozitivare cu COVID-19, tocmai pentru că mobilitatea, factorul principal prin care se răspândește virusul, a fost limitată.

”Am văzut situația economiei din România dacă nu făceam nimic. Am văzut cum numărul persoanelor infectate a crescut de la 2.000 pe zi, la 6.000 în doar câteva zile. Studiile specialiștilor ne spun că mobilitatea este factorul prin care se răspândește cel mai mult virusul iar prima măsură luată de toate țările din Uniunea Europeană a fost aceea de a reduce mobilitatea. Vedem că după ce am luat această măsură avem un platou, chiar o scădere a ratei de pozitivare, asta înseamnă că ceva impact a existat”, a adăugat el, informează digi24.ro

Citește și: 

Alexandru Rafila: ‘Nu cred că atingem 10 milioane de vaccinați dacă nu creștem la 100.000 pe zi’

Alexandru Rafila pune punctul pe i: ‘Profesioniștii din sistemul de sănătate trebuie să fie implicați în mod direct, inclusiv în coordonarea, conducerea instituțiilor de sănătate, de sănătate publică’

Alexandru Rafila, surprins neplăcut de Vlad Voiculescu: ‘Dânsul are un program personal’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare