Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, clarifică controversele privitoare la purtarea măștii de protecție în spațiile închise și deschise.
Șeful Sănătății a explicat că masca de protecție nu va mai fi obligatorie nici în spațiile închise și nici în spațiile deschise.
Cu toate acestea, Rafila recomandă purtarea în continuarea a măștii de protecție în spațiile închise, în mijloacele de transport în comun și în spațiile deschise aglomerate, cum ar fi piețele, târgurile etc.
„Odată cu expirarea stării de alertă, se va ajunge în situația în care restricțiile care au existat în România să fie ridicate.
Se ajunge într-o situație nouă, în care, practic, toate restricțiile vor fi ridicate”, a afirmat Rafila.
„Practic, prudența și responsabilitatea individuală cred că trebuie să reprezinte principalele atribute ale perioadei imediat următoare.
Utilizarea măștii de protecție atât în spațiile interioare, cât și exterioare nu va mai fi obligatorie.
(...) Nu vor mai exista restricții în privința diferitelor spații publice. Nu vor mai exista limite în privința orarului”, a precizat Alexandru Rafila.
„Continuăm să recomandăm purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, în grădinițe, în școli și în universități.
De asemenea, evitarea spațiilor aglomerate rămâne o recomandare. Spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic”, a punctat el.
Alexandru Rafila: 'Utilizarea măștii de protecție atât în spațiile interioare, cât și exterioare nu va mai fi obligatorie'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

01 noiSocial
Județele din România unde nașterea pare miracol în loc de normalitate. Numărul copiilor a scăzut considerabil, care sunt „dușmanii natalității” din zonă

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiSocial



