MG 1832

Ambasadorul Marii Britanii în România a recunoscut! A avut de furcă cu…

Prezent la evenimentul organizat cu ocazia aniversării a 15 ani de la înființarea International House în București, ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell a vorbit foarte frumos despre limba română, dar și despre nevoia învățării a cel puțin două limbi străine de generația tânără.

Brummell le-a povestit jurnaliștilor aflați la sediul International House Bucharest, din strada Lânăriei, cum a învățat limba română, pe care a descris-o ca fiind frumoasă. Totodată, el ar recunoscut că gramatica acesteia este dificilă pentru un străin.

„Cuvintele sunt în foarte multe cazuri asemănătoare cu cele din engleză, pentru că este o rădăcină latină comună, dar gramatica română este foarte interesantă, dar nu e întotdeauna foarte ușoară”, a afirmat diplomatul britanic.

Întrebat de o jurnalistă când a avut încredere să poarte o conversație în limba română, Paul Brummell a dezvăluit că la Iași, în perioada cursului de aprofundare.

În plus, acesta a lăudat piesa de teatru „O noapte furtunoasă” a lui Ion Luca Caragiale, la care de altfel a asistat de curând, dar și poeții români, amintind, printre altele, de creațiile lui Mihai Eminescu.

„„În anul 2008 statele din Uniunea Europeană au agreat împreună ceea ce s-a numit Obiectivul Barcelona: fiecare cetățean european să vorbească cel puțin 2 limbi străine în plus față de limba maternă.

În anul 2012 Eurobarometrul dedicat limbilor europene a arătat că în Europa există o atitudine pozitivă față de învățarea limbilor străine: 98% din respondenții la acest studiu au spus că stăpânirea limbilor străine va fi un mare avantaj pentru copiii lor; 88% dintre ei cred că a vorbi o limbă străină în plus față de limba maternă este foarte util; 72% dintre respondenți au spus că sunt de acord cu obiectivul Uniunii Europene ca fiecare cetățean să învețe cel puțin 2 limbi străine; 77% au afirmat că însușirea limbilor străine ar trebui să fie o politică prioritară”, a mai spus Brummell.

Totodată, Mihai Laurenţiu Gânj, Managing Director IH Bucharest şi președinte al English Kids Academy, a spus ce au însemnat acești 15 ani de International House în România.

„Este un privilegiu sau o îndatorire să mergi pe drumul destinat locului în care exişti? Pentru International House Bucureşti, ambele. Parcursul nostru, început în 2002, l-a însoţit pe cel al României în anii de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană, ca şi în cei de acomodare la noul rol de membru UE. Au fost o datorie şi o onoare să oferim cursuri de română domnului Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România (2001-2006), şi să lucrăm la formarea primei noastre echipe de traineri profesionişti sub îndrumarea doamnei Sarah Scheele. Au fost 15 ani de muncă şi oportunităţi realizate în rezonanţă cu România europeană.

Am însoţit maturizarea mediului de afaceri românesc prin livrarea de cursuri de engleză de afaceri pentru peste 10.000 de profesionişti din 300 de companii. Ne-am pregătit cursanţii nu doar să vorbească engleza, ci şi să prezinte oferte, să afirme puncte de vedere, să negocieze şi să susţină cu succes iniţiative şi argumente în limba engleză, ca participanţi în echipe de lucru multinaţionale. Formând profesionişti capabili să funcţioneze eficient în mediul internaţional, noi înşine ne-am dezvoltat, obţinând, pe plan intern, aprecierea Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, prin acordarea repetată a locului 1 în Topul Naţional al Firmelor Private din România, şi, pe plan extern, statutul de membru al prestigioasei European Association for Quality Language Services (EAQUALS)”, a declarat reprezentantul IH Bucharest.

Ce este IH?

International House (IH) este cel mai mare furnizor de cursuri de limbi straine, numarand peste 160 de scoli in 60 de tari (www.ihworld.com) si cu peste 60 de ani de traditie, care, de-a lungul existentei sale in Romania, prin IH Bucharest (www.ih.ro), a pregatit peste 10.000 de angajati, in peste 300 de companii multinationale si nationale care opereaza in tara noastra in toate industriile. Pentru Romania sunt disponibile urmatoarele tipuri de programe IH: 1) Training In-Company la sediul companiilor beneficiare (Engleza, Germana, Franceza, Spaniola, Italiana, Japoneza, Rusa, Chineza si Romana pentru expati); 2) Cursuri Open la sediul IH (Engleza, Germana, Franceza, Spaniola si Romana pentru expati); 3) Cursuri online de limba engleza; 4) Cursuri intensive 5) Cursuri / tabere de limbi straine pentru copii si adolescenti, cu varste de la 6 luni la 18 ani.

Ce reprezintă English Kids Academy?

English Kids Academy (EKA) este divizia International House Bucharest specializată în predarea limbii engleze la copii cu varste de la 6 luni la 18 ani, cu peste 2000 de inscrisi in 2017. Rezultatele cursanților EKA vorbesc de la sine despre eficiența acestor cursuri și despre plăcerea dovedita de copii in invatarea limbii engleză: 100% promovabilitate la examenele Cambridge KET, PET, FCE.

Vezi și Venituri COLOSALE! Câți bani a câștigat Cătălin Tolontan în ultimii ani doar din presă!

Dezastru la pungă! Topul celor mai nocive snacksuri/pufuleți – ce conțin de fapt aceștia

Reacția oficială a DNA cu privire la „dosarele” lui Țuțuianu, șeful Comisiei SRI

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare