ANAF promite schimbare! Contribuabilii vizați

Autor: Ion Elena, redactor

Publicat: 10-02-2020 23:15

Actualizat: 10-02-2020 21:34

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală promit schimbare. Contribubilii au termen până pe 25 mai.


Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală elaborează un formular simplificat pentru direcționarea, către entitățile non-profit sau unitățile de cult, a unei sume din impozitul pe venit aferent anului 2019, se arată într-un comunicat al celor două instituții. Acesta ar urma să fie publicat săptămâna viitoare și va putea fi utilizat, opțional, până la termenul de 25 mai de către contribuabilii care nu și-au exprimat deja opțiunile.


"Precizăm că cele două formulare se utilizează numai de contribuabilii care au realizat, în anul 2019, venituri din salarii și din pensii, precum și din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă. Pentru simplificarea mecanismului de distribuire a sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019, la nivelul MFP si ANAF, se află în curs de elaborare un formular unic care cuprinde cele două perioade, fără ca acesta să afecteze opțiunile deja exercitate prin utilizarea formularelor 230 existente până la data publicării noului formular simplificat", menționează sursa citată.


De asemenea, publicarea noului formular 230 nu exclude posibilitatea utilizării și depunerii la organul fiscal, în continuare, a formularelor inițiale, dedicate celor două perioade aferente anului 2019.

Astfel, opțiunea persoanelor fizice privind distribuirea sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019 poate fi exercitată până la data de 25 mai 2020, utilizând oricare dintre formulare, respectiv:


  • formularele existente, dedicate celor două perioade, situație în care se utilizează câte un formular pentru fiecare perioadă, sau



  • formularul unic simplificat, în care sunt cuprinse cele două perioade.


 

 

Vezi și:

EXCLUSIV ‘Secretul’ ascuns timp de 15 ani în MAI! Lovitură pentru sute de polițiști! Trebuie să primească zeci de mii de dolari

EXCLUSIV După sistemul de sănătate, Guvernul Orban ar lucra la încă o privatizare de răsunet! Un gigant german ar vrea să cumpere CFR Călători

EXCLUSIV Dumitru Coarnă, despre OUG-ul dat de Guvernul Orban: ‘Vedeți aici incompetența a două Guverne: PSD și PNL’
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri