sursa foto:  cotidianul.ro

EXCLUSIV După sistemul de sănătate, Guvernul Orban ar lucra la încă o privatizare de răsunet! Un gigant german ar vrea să cumpere CFR Călători

După sistemul de sănătate, Guvernul Ludovic Orban ar dori să mai facă o privatizare de răsunet. Un gigant german ar fi interesat de CFR Călători. Conform unor informații de ultimă oră intrate în posesia Bugetul.ro, nemții de la Deutsche Bahn (DB) AG, cea mai mare societate feroviară de transporturi din Germania, ar dori să achiziționeze CFR Călători. Înainte de a fi demis, Guvernul Orban ar fi purtat discuții cu compania germană, au declarat, pentru Bugetul.ro, surse oficiale.

În luna ianuarie a.c., ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a readus în discuție subiectul privatizării CFR Călători.

Invitat la Adevărul Live, Florin Cîțu a dezvăluit că trebuie luate măsuri privitoare la companiile de stat care merg pe pierdere și aici a nominalizat CFR Călători.

Potrivit lui Cîțu, Guvernul Orban nu are de gând să dea „sute de milioane sau miliarde subvenții unor companii care ar putea să fie private sau ar putea să fie privatizate”.

Avem companii de stat cu care trebuie să decidem ce facem. Sunt multe dintre ele care deja cer bani de la buget, să le dăm subvenții. În loc să le dăm subvenții, poate putem să face școli și grădinițe. N-o să dăm sute de milioane sau miliarde subvenții unor companii care ar putea să fie private sau ar putea să fie privatizate sau poate n-ar trebui să mai fie. Mă gândesc aici la CFR Călători, care acum câțiva ani de zile avea 20 de milioane de lei pierderi și acum are 400 de milioane de lei”, a declarat Florin Cîțu, în luna ianuarie, pe vremea când era ministru plin al Finanțelor.

Surse oficiale au dezvăluit, pentru Bugetul.ro, Guvernul Orban vrea să privatizeze CFR Călători și că a găsit și un cumpărător: „pe nemții de la DB”.

În luna ianuarie, Rareș Bogdan se opune privatizării CFR Călători

Prim-vicepreședintele CFR Călători, Rareș Bogdan, a declarat, la Antena 3, că are o „părere ușor diferită” față de Florin Cîțu.

Apoi, el a amintit că, în perioada în care era jurnalist, s-a opus cu succes privatizării CFR Marfă.

„Dacă vă amintiți, într-un demers aproape istoric, mai multe televiziuni din România, printre care și televiziuni aflate în zone diferite, să spun eu, ca simpatie politică, au fost pe aceeași lungime de undă. În urmă cu ani de zile, Guvernul României a vrut să vândă compania CFR Marfă. Eu m-am opus într-un mod categoric. În același timp, Radu Tudor și televiziunea la care lucrați se opunea vânzării CFR Marfă, fiind aproape un demers unic în acel an, în care două televiziuni concurente să fie de aceeași parte a baricadei. Am avut câștig de cauză, CFR Marfă nu s-a vândut. CFR Marfă a devenit o companie profitabilă a statului român”, a declarat Rareș Bogdan.

Amintim că Guvernul Orban a fost demis prin moțiune de cenzură în această săptămână, de către Parlament.

Totodată, după căderea Guvernului Orban, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier tot pe Ludovic Orban. Ca atare, am putea asista la instalarea Guvernul Orban II, care, potrivit surselor noastre, ar urma să negocieze vânzarea CFR Călători că Deutsche Bahn.

Vom reveni cu informații pe acest subiect.

Vezi și

EXCLUSIV Dumitru Coarnă, despre OUG-ul dat de Guvernul Orban: ‘Vedeți aici incompetența a două Guverne: PSD și PNL’

Cutremur pe scena politică! Cine va fi viitorul președinte PSD: ‘Sprijin din partea lui Iohannis și al Sistemului’

Marele vis al lui Liviu Dragnea, dinamitat! Ludovic Orban restructurează instituția întărită de Viorica Dăncilă și îngroapă definitiv proiectul fostului lider PSD

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare