sursa foto:  Facebook

Andra Măruță dă cărțile pe față după criticile din ultima perioadă: „M-am ridicat și m-am dezbrăcat în fața tuturor cu toate secretele mele”

Faimoasa cântăreață Andra Măruță a dezvăluit momentele prin care a trecut după ce a primit mai multe critici din cauza kilogramelor în plus. Aceasta spune că a învățat să se iubească așa cum este și să nu mai fie atât de dură cu ea.

Andra a spus lucrurilor pe nume în timp ce era la masa juraților de la Românii au Talent, precizând că până de curând kilogramele în plus reprezentau pentru ea un subiect care îi dădea mari bătăi de cap. Artista spune că a învățat să se iubească și să nu se mai compare cu ceea ce vede în jurul ei și că, într-un final, a ajuns să se simtă cea mai frumoasă și cea mai sexy.

„Este foarte interesant ce se întâmplă aici, pentru că azi dimineață când ieșeam din cabină vorbeam cu colegii mei și discutam despre cum te simți, câți ani avem, câte kilograme. Am cu 10 kilograme mai mult decât ar fi trebuit la înălțimea mea să am. În primă fază am fost complexată de acest lucru, ba mai mult că, dacă purtam o pereche de pantaloni, vă arăt, am o burtică care pare că sunt gravidă. Aici mi se pun toate kilogramele, dar mă simt așa de sexy și de frumoasă! Nimeni nu-i ca mine, ia uite! Sunt susținută de colegii mei”, a declarat Andra Măruță

Vezi și: Salariile uriașe primite de vedetele tv de la noi. Câți bani câștigă Smiley, Dan Negru, Andreea Esca, Andra sau Mircea Badea

Andra a apelat la anumite trucuri pentru a ascunde kilogramele

Cunoscuta artistă a recunoscut că a apelat la diferite trucuri pentru a ascunde kilogramele în plus și asta doar pentru că vedea în jurul ei persoane care păreau perfecte. Cântăreața spune că singurul lucru care a împiedicat-o să slăbească a fost faptul că nu accepta că are o problemă cu greutatea sa.

„Cred că totul pleacă de aici (n.r. își pune mâna pe inimă). În momentul în care începi să te accepți așa cum ești și să nu te mai uiți după repere – că aia e slabă, că aia e slabă, nu… Trebuie să nu ne mai judecăm, să nu ne mai uităm în stânga și în dreapta și să ne iubim așa cum suntem. Cu 10 kilograme mai mult, mai puțin, că transpirăm, că avem mai puțin păr, că mai mult, că-i creț, că-i întins. Nu cred că trebuie să fim într-un fel, așa că simțiți-vă bine cu voi, vă rog din toată inima.

Și femeile care se uită la noi… în primă fază să știți că și mie mi-a fost greu să-mi accept burtica. Vai, dacă zicea cineva… E tot a mea! Probabil, într-o lună – două, poate n-o s-o mai am. Eu n-am putut să slăbesc până acum, pentru că nu m-am acceptat. Le ascundeam, îmi puneam 3 chiloți pe mine ca să ascund, să strâng burta și încercam să mă ascund. Uite, azi, am o pereche de chiloți pe mine”, a mai spus Andra

Citește și: Andra și Cătălin Măruță, în pragul falimentului! Datoriile firmelor pe care le administrează se ridică la peste 15 milioane de lei

Andra a dezvăluit că nu aspectul fizic o deranjează, dar consideră că cel mai bine pentru sănătatea ei ar fi să slăbească.

„Am acceptat că trebuie să mă văd, să văd exact cum sunt ca să pot să fac o schimbare. N-am cum să fac schimbarea dacă nu mă accept. Pentu sănătate în schimb o să fac o schimbare, nu pentru că vreau să arăt mai bine, să nu mai am burtica asta, dar vreau să fiu sănătoasă.

Unele lucruri nu le poți explica, poate mănânci pentru că s-au adunat alte gânduri, s-au adunat niște stări, și acolo refulezi, în mancare, pentru că acolo te simți cel mai bine. De la stres, de la muncă, de la nedormit, deschizi frigiderul, așa fac eu, și mă uit, Doamne ce mănânc azi. Vă jur, sunt extrem de sinceră, poate exagerat de sinceră, dar dacă tot s-a ivit acest moment, de ce să nu încurajăm toate femeile și să transimtem mesajul ăsta frumos. M-am ridicat și m-am dezbrăcat în fața tuturor cu toate secretele mele, dacă e să fie vreun secret, dar nu mai e, pentru că eu mă simt frumoasa”, a încheiat Andra, potrivit RomaniaTV

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare