sursa foto:  ABACAPRESS.COM

Andrei Baciu arată cu degetul spre cei care călătoresc pentru apariția valului patru în România: ‘E vară, oamenii călătoresc foarte mult și te întâlnești cu oameni cu care nu te-ai întâlni în mod normal’

Secretarul de stat Andrei Baciu atrage atenția cu privire la apariția valului patru al pandemiei de coronavirus în România: ”Ușor-ușor începe să crească numărul de cazuri , vedem că avem …de unde erau câteva zeci de cazuri, în ultimele zile avem o sută de cazuri pe zi”.

 

“Sunt lucruri și cifre reale care ilustrează faptele și cum se petrec lucrurile în realitate și deasupra vine și percepția pentru că toată situația asta generată de apariția Sars-Cov-2, pandemia ne-a schimbat viața și atunci nu mai este un subiect la care să ne facă plăcere, restricții, chestiuni de felul acesta. Trebuie separate cele două, pentru că asta ne va ajuta să luăm decizii bune și să înțelegem cum funcționează lucrurile.

Când separăm cele două dimensiuni și ne uităm la cifre vedem ce se întâmplă în regiune, vedem ce se întâmplă în celelalte țări, vedem ce se întâmplă și în România, unde ușor-ușor începe să crească numărul de cazuri , vedem că avem …de unde erau câteva zeci de cazuri, în ultimele zile avem o sută de cazuri pe zi.

Este o creștere minusculă. În microbiologie, dacă se va continua acest trend, se încadrează într-un scenariu predictibil ținând cont de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ca, asta e ce se va putea întâmpla.

Dacă ne uităm care sunt elementele care favorizează emergența unui astfel de scenariu . E vară, oamenii călătoresc foarte mult și te întâlnești cu oameni cu care nu te-ai întâlni în mod normal”, a  declarat Andrei Baciu, conform b1tv.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare