sursa foto:  facebook

Andrei Baciu: ‘Nu este nicio problemă dacă te infectezi și ai imunitate. Sunt prognoze care merg până la 17.000 de cazuri pe zi’

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a precizat că unul dintre scenariile de la Ministerul Sănătăţii arată că am putea ajunge la 17.000 de cazuri de COVID-19 pe zi. El a vorbit şi despre măsurile luate de autorităţi în contextul valului patru al pandemiei, campania de vaccinare, cât şi despre imunizarea cu doza trei.

„Sunt autorităţile luate prin surprindere de valul patru? Valul patru are o acceleraţie mult mai puternică. Creşterea numărului de cazuri se petrece mult mai rapid. E cauzat de contagiozitatea acestei tulpini, Delta. Creşterea este mult, mult mai accelerată. Cel mai probabil, SARS-CoV-2 va exista alături de noi pentru o lungă perioadă. Toată diferenţa este între infectare şi îmbolnăvire. Nu este nicio problemă dacă te infectezi şi ai imunitate.

Cel mai probabil vor existat şi alte valuri ale pandemiei. Acest însă va fi unul destul de puternic, destul de intens. Sunt prognoze care merg până la 17.000 de cazuri pe zi. Este unul dintre scenarii. Luna septembrie are poate cel mai mare impact din punct de vedere epidemiologic. Se întâlnesc grupuri de persoane care vin din diverse medii, după concendii, la şcoală. În luna septembrie vorbim de temperaturi care încep să scadă şi activitatea se mută la interior. Sunt variabile care au un impact. Important este cum trecem peste acest val patru. Sigur că lucrurile puteau fi făcute mai bine. Nu a ştiut nimeni care este cea mai potrivită abordare. Cel mai important lucru care a cauzat dezvoltării ulterioare a pandemiei este că nu avem o cultură a lucrului împreună. Atunci când toată societatea a acţionat împreună, amintiţi-vă luna mai 2019, rezultatele s-au văzut”, a declarat Andrei Baciu, vineri la Digi 24.

El a mai vorbit despre suplimentarea paturilor la ATI în plin val patru al pandemiei şi a precizat că în spitalele publice sunt cam 70% dintre medici vaccinaţi, iar numai 60% dintre persoanele care intră în contact cu pacientul sunt vaccinate.

„Ce nu s-a făcut de am ajuns din nou să avem presiune pe ATI? Au fost, pe lângă problemele cunoscute deja, felul în care a trebuit adaptat sistemul de sănătate a creat probleme în accesarea serviciilor medicale de persoanele cu boli cronice. Principala schimbare de paradigmă este că în acest val patru nu vom mai avea spitale covid şi non-covid, astfel încât toţi pacienţii cu boli cronice vor putea avea acces. Vor fi spitale cu circuite covid şi non-covid.  De la instalarea actualului ministru interimar, Cseke Attila, au fost instalate peste 400 de paturi şi avem acum 1.212 de paturi la ATI. Avem însă nevoie de resurse umane. Suntem în lucru, ajungem la cele 1.600 de paturi pe care le-a solicitat premierul. În spitalele publice sunt undeva la 70% dintre medici care sunt vaccinaţi. Doar 60% dintre persoanele care intră în contact cu pacientul sunt vaccinate”, a explicat Baciu.

Secretarul de stat în MS nu consideră că medicii răspândesc neîncrederea în vaccinarea împotriva COVID-19 şi crede într-o maşinărie de fake news care are un impact foarte mare în societate.

„Toate persoanele care încă nu au luat decizia de a se vaccina au luat această decizie din motive de siguranţă. Au considerat că această decizie îi ţine în siguranţă. Şi aici intervine partea de fake news. Întregul corp medical din România nu se identifică în totalitate cu corpul ştiinţific care a prelucrat aceste argumente referitoare la vaccin. Nu cred că medicii răspândesc neîncrederea în vaccinare. Maşinăria de fake news este însă puternică şi are un impact foarte mare. Trebuie să contrabalansăm aceste informaţii false. Beneficiile vaccinării le comunicăm şi le transmitem”, a completat Andrei Baciu.

Acesta a precizat că certificatul verde nu a fost introdus mai repede şi în România, deoarece în ţara noastreă au fost zile cu foarte puţine cazuri de infectare, fiind un decalaj în contextul valului patru.

„Certificatul verde vine şi garantează autenticitatea unui document care până acum era în format fizic, care nu face altceva decât să ateste apartenenţa la una dintre cele trei stări epidemiologice care au un risc mai scăzut al transmiterii virusului. Reprezintă oportunitatea prin care putem să ţinem societatea şi economia deschise. De ce nu am introdus mai repede certificatul verde? În România au fost zile cu foarte puţine cazuri. Există un decalaj cum a ajuns valul patru. Măsurile trebuie adaptate momentului. Certificatul verde este adoptat peste tot la nivel european. Ce înseamnă acest certificat verde? Este un mecanism prin care poţi să ai economia, societatea deschise. Vorbim de persoane care transmit mult mai puţin virusul. Respectând măsurile de protecţie, pot să îşi desfăşoare activităţile”, a declarat Baciu.

El a adăugat că trebuie cântărită foarte serios situaţia atunci când aducem în discuţie vaccinarea obligatorie.

„Vaccinarea obligatorie. Când defineşti o astfel de măsură trebuie să vezi ce faci dacă măsura nu este respectată. Când vorbim de obligativitate trebuie să cântărim foarte serios. Este vorba şi de o responsabilitate individuală. Nu trebuie să am un comportament neapărat pentru că aşa mi se spune. Pentru că după doi ani deja absolut oricine cunoaşte pe cineva care a trecut prin boală”, a explicat secretarul de stat în MS.

Referitor la campania de vaccinare, Andrei Baciu a explicat că aceasta „a fost contaminată de discuţii neconstructive din sfera politică”, conform news.ro

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare