Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș! Șeful MApN a afirmat, luni, că, anul acesta, se poate ajunge la angajarea a până la 3,23% din PIB pentru apărare, menţionând că programul de achiziţie a corvetelor este suspendat şi se aşteaptă decizia instanţei.
„Aspectele care au dus la un procent de 1,9 - 1,2% în 2018 şi 2017 ţin doar de achiziţiile care au fost amânate, achiziţii pornite care au fost amânate pe aspecte de legalitate şi procedurile aţi văzut cum merg la noi în România. Anul acesta putem să angajăm până la 3,23% dacă toate lucrurile vor merge normal şi toate programele de achiziţie pe care le-am început le vom închide. Anul 2019 nu ar trebui să ne creeze probleme din acest punct de vedere", a afirmat Leş, după şedinţa comisiilor de specialitate care au avizat bugetul Ministerului Apărării Naţionale.
Ministrul a amintit că programul de achiziţionare a corvetelor este suspendat şi se aşteaptă decizia instanţei.
„În acest moment, este suspendată (procedura) pe aspecte care ţin de legalitate, atacarea acelei Hotărâri de Guvern care reglementează procedura - Hotărârea 48 din 2018. Vom vedea care va fi hotărârea instanţei şi vom vedea ce decizie vom lua. Pentru că dacă, de exemplu, o instanţă de judecată va anula acea Hotărâre de Guvern, vă daţi seama că toată procedura va fi afectată pentru că HG reglementează tocmai acest aspect - procedura de licitaţie. (...) Se poate decide un câştigător în funcţie de ce va spune în acea decizie", a mai spus Gabriel Leş.
El a precizat că au fost alocate prin buget sume pentru funcţionarea Institutului Cantacuzino.
„O să venim cu un comunicat zilele următoare să demonstrăm că acel institut începe să funcţioneze, o să producem acele doze de imunitate. Avem în vedere modernizarea sălilor, zonelor de lucru, achiziţii de echipamente", a explicat el.
Comisiile de apărare ale Parlamentului au avizat favorabil, luni, bugetul Ministerului Apărării Naţionale cu 17 voturi „pentru", şapte „împotrivă" şi două abţineri.
Potrivit proiectului de buget pe 2019 transmis Parlamentului de Guvern, bugetul propus pentru MApN este de 18.125.001.000 de lei, cu 6,57% mai mare faţă de cel de anul trecut.
Nu a fost adoptat niciun amendament.
Vezi și Lovitură pentru acești angajați! Vârsta de pensionare va crește
Vești bune pentru acești români! Vor primi încă o pensie
SURSE Olguța Vasilescu, în aer! PSD retrage trupele în războiul cu Klaus Iohannis
Anunț de ultimă oră! Detalii despre cel mai important proiect al Armatei
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEconomie
Programul Noua Casă 2026. Cât mai costă un apartament cu credit garantat de stat și cine mai are acces

19 sepEconomie
Șomaj tehnic sau concedieri în industria auto românească. Ce riscă angajații pe fondul noilor reguli UE

19 sepExterne



