Proiectul de Ordonanţă de urgenţă (OUG) privind modificarea Legii Insolvenţei, lansat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), încalcă prevederile Constituţiei şi pune în pericol locurile mii de angajați.
„Condiţionarea posibilităţii intrării în insolvenţă de existenţa unui cuantum al creanţelor bugetare mai mic de 50% este discriminatorie şi duce la creşterea arieratelor şi nu la diminuarea acestora. Plata în 10 zile a creanţelor bugetare curente este nerezonabilă şi poate afecta locurile de muncă”, se scrie într-un comunicat de presă al UNPIR.
Noul proiect de OUG mai poate crea şi o stare de insolvenţă continuă, debitorul acumulând constant datorii, fără obligaţia de a-şi declara insolvenţa, mai susţin reprezentanţii Uniunii Practicienilor în Insolvenţă.
„Creează un tratament discriminatoriu în favoarea creanţelor bugetare, obstrucţionează procedurile colective în detrimentul procedurii execuţionale fiscale care nu permite reorganizarea şi salvarea locurilor de muncă, menţinerea unui mediu concurenţial. Plata în 10 zile a creanţelor bugetare nu este rezonabilă nici pentru societăţile care nu au trecut prin deficit de lichidităţi, dar pentru societăţile în reorganizare. Dacă se va aplica ad litteram această prevedere, aproape 200.000 locuri de muncă sunt în pericol. Anul trecut, firmele care au intrat în insolvenţă aveau 70.000 locuri de munca”, subliniază reprezentanţii UNPIR.
În plus, Ordonanţa nu are atributul clarităţii şi calităţii actului normativ cerută de art. 1 din Constituţie, întrucât, cu titlul de exemplu, prin amendarea valorii prag (cea de la care se poate deschide procedura insolvenţei) a datoriei fiscale la 50% din masa credală se modifică indirect definirea infracţiunii de bancrută, explică reprezentanţii Uniunii.
„Dovada este, de asemenea, faptul că sancţiunea nedepunerii anumitor acte este nedeschiderea procedurii, deşi conform dispoziţiilor art. 240 din Codul Penal, constituie infracţiune de bancrută simplă neintroducerea sau introducerea tardivă a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, situaţie care nu atinge scopul dorit, adică asanarea mediului economic”, au detaliat reprezentanţii Uniunii Practicienilor în Insolvenţă.
De asemenea, proiectul de Ordonanţă de urgenţă încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României, istoria dovedind că o altă încercare de schimbare a legii insolvenţei prin OUG nr. 91/2013 a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 447 din 29 octombrie 2013. „În considerentele deciziei, Curtea Constituţională arată la pct. IV că, în materia adoptării ordonanţelor de urgenţă, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată, precum şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei, cerinţe care nu sunt îndeplinite în propunerea de Ordonanţă de Urgenţă”, mai arată reprezentanţii UNPIR.
Mai multe informații gasiti pe zf.ro
Vezi și
Vești imense pentru bugetari! Ce vor primi începând din ianuarie 2019
Ieșire explozivă a lui Rareș Bogdan! Reacție distrugătoare la adresa Guvernului, după un articol publicat de Bugetul.ro
EXCLUSIV! Caz halucinant! Creștere uluitoare a celei mai mari pensii din România – Ministerul Olguței Vasilescu reacționează
Anunț făcut de Guvern! Mii de angajați sunt vizați
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



