Mihai Fifor

sursa foto:  Digi 24

Anunț făcut de Mihai Fifor! ‘Vom găsi soluția cea mai potrivită astfel încât partidul să poată să aibă această poziție’

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor admite că senatorii social-democrați au ajuns la concluzia că nu-l vor suține pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la șefia BNR.

Noua conducere a BNR urmează să fie votată de parlament pe 3 iulie.

„La ședința de coaliție nu s-a discutat niciun nume. S-a discutat despre algoritm, s-a discutat despre modul în care vom aborda numirile ulterior, după care doamna prim-ministru a ieșit la declarații și nu a spus un nume pentru niciuna dintre aceste poziții. Este adevărat că ulterior s-a spus în spațiul public, domnul Tăriceanu a spus că îl vor susține pe Mugur Isărescu. A urmat ședința de grup a colegilor senatori și acolo a fost o dezbatere destul de aprinsă și am înțeles că s-a hotărât cumva ca acestă candidatură (a lui Mugur Isărescu, n.r.) să nu fie suținută.

Urmează să discutăm și să decidem, pentru că e deja un calendar pe rol, și cu siguranță vom găsi soluția cea mai potrivită astfel încât partidul să poată să aibă această poziție”, a spus Mihai Fifor, marți, la „Punctul de întâlnire”, informează antena3.ro

Vezi și

A ieșit la lumină cine a făcut documentele! Cine a primit banii de la tatăl adoptiv al Sorinei

SURSE Rareș Bogdan dă lovitura! Ce funcție-cheie va primi noua stea a PNL

Tatăl adoptiv al Sorinei a recunoscut că a dat bani! Suma impresionantă pe care a plătit-o

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare