Dănuţ Andruşcă, a anunţat că a fost inalizată pe 6 septembrie preluarea Vestmoldtransgaz de către Transgaz.
În luna martie a acestui an, la Chişinău, a fost semnat contractul de privatizare a transportatorului de gaze Vestmoldtransgaz, Transgaz fiind noul proprietar.
Joi, ceremonia de semnare a avut loc în prezenţa Ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, a ministrului Economiei şi Infrastructurii din Republica Moldova, Chiril Gaburici şi a directorului general al Transgaz, Ion Sterian.
“Preluarea Vestmoldtransgaz a fost o etapă importantă şi pentru Transgaz şi pentru Ministerul Economiei. Îl felicit pe directorul general Ion Sterian şi întreaga sa echipă şi adresez călduroase mulţumiri autorităţilor de la Chişinău, în special ministrului Gaburici şi echipei sale, pentru sprijinul acordat părţii române. Finalizarea cu succes a acestei etape este o reuşită, însă nu trebuie să ne culcăm pe o ureche: greul şi munca de-abia acum încep. Mă aştept ca Transgaz să-şi dedice atenţia şi energia pentru finalizarea, la termen, a gazoductului Ungheni-Chişinău, care reprezintă pasul următor în dezvoltarea strategică a Transgaz”, a spus Andruşcă.
Ministrul a mai spus că relevanţa implicării Transgaz în achiziţionarea Vestmoldtransgaz este legată de finanţarea, construcţia şi exploatarea interconectării Iaşi-Ungheni în condiţii de predictibilitate şi siguranţă. În plus, prin crearea premiselor necesare construirii gazoductului Ungheni – Chişinău, care va conduce la extinderea activităţii Transgaz în Republica Moldova, Transgaz îşi va reconfirma statutul de jucător regional, potrivit ministrului.
“Această privatizarea are şi o importanţă simbolică personală, pentru mine. De la preluarea mandatului de ministru al Economiei şi până în prezent, aceasta este a treia promisiune majoră îndeplinită, după ce statul român a redevenit acţionar majoritat la şantierul naval din Mangalia şi după începerea construcţiei efective la proiectul BRUA. Mi-am propus mereu vorbesc mai puţin, dar să fac mai mult şi sunt bucuros că strategia aleasă de la bun început a dat roade atât de importante”, a spus ministrul.
Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a afirmat că finalizarea preluării Vestmoldtransgaz a avut loc conform calendarului convenit prin contract şi în acord cu deciziile acţionarilor.
”A fost rezultatul unui proces extrem de complex, iar ambele părţi au făcut eforturi substanţiale pentru realizarea acestui obiectiv. De acum încolo, Transgaz se concentrează să ducă la bun sfârşit proiectul gazoductului Ungheni-Chişinău, care presupune o conductă de aproximativ 120 km, 4 staţii de reglare-măsurare a presiunii gazelor naturale, un nod de măsurare gaze bidirecţional şi construcţia unui complex administrativ”, a spus Sterian.
Vezi și
Realitatea TV, lovită în plin! Decizie după difuzarea emisiunii lui Rareș Bogdan
SONDAJ! Vești proaste! Lovitura devastatoare pe care o primesc românii pe final de an
Apare un nou lanț de magazine pe piața de retail! Gigantul japonez a deschis prima unitate
Anunț făcut de Ministrul Economiei! Ce se întâmplă cu Vestmoldtransgaz
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Ce este operațiunea Jupiter 6, demarată de Parchet și IGPR. Sute de percheziții în mai multe județe

19:00Social
Aproximativ 40 de medicamente și indicații noi pe lista de compensare. Ce anunță Alexandru Rogobete

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi

14:30Social



