Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) trag un semnal de alarmă și cer Guvernului Dăncilă să se implice în problemele legate de taxa clawback și de prețul medicamentelor.
Aceștia susțin că în următorii doi ani, România nu va mai fabrica medicamente esențiale, iar pacienții vor întâmpina dificultăți în găsirea tratamentelor.
“Solicităm coaliţiei de guvernare PSD-ALDE şi Guvernului Dăncilă să se implice serios în proiectele şi dezbaterile legate de preţurile la medicamente şi taxa clawback. Altfel, în doi ani, România riscă să nu mai fabrice medicamente esenţiale, iar pacienţii vor fi puşi pe drumuri să-şi găsească şi cele mai elementare tratamente”, se arată în comunicat. potrivit rtv.net.
PREMIER solicită implicarea specialiștilor din Gvernul Dăncilă.
Vezi și REPORTAJ. Deportați, înfometați, umiliți, basarabenii nu și-au uitat ISTORIA, încă strigă „Unire cu Patria-Mamă”
“Singurele medicamente care au dispărut în ultimii trei ani sunt medicamentele accesibile, sub 25 lei, care nu mai pot fi comercializate din cauza metodologiei eronate şi discriminatorii de preţuri, a dublării taxei clawback şi a escaladării “taxei de raft””, atrage atenţia director executiv al PRIMER, Dragos Damian.
Damian a atras atenţia că peste 95% din cele 2000 de medicamente despre care s-a afirmat că au dispărut din farmacii sunt ieftine, iar aproximativ 25% dintre ele erau fabricate în ţară. Totodată, în perioada 2006-2016, din cauza politicilor elaborate de Ministerul Sănătăţii, în afara dialogului cu fabricile din ţară, acestea şi-au redus producţia cu peste 40%, a avertizat Damian.
Vezi și EXCLUSIV! (SURSE) Ce cunoscută bancă își ÎNGROAPĂ trecutul în luna iunie – Ar urma să DISPARĂ de pe piața locală
Mai mult, Damian a subliniat că nu există nici un medicament ieşit de sub patent, indiferent de forma de prezentare, care să nu poata fi produs în siturile industriale din România, dar Ministerul Sănătăţii nu cheamă producătorii români la discuţii cu privire la posibilitatea fabricării medicamentelor deficitare.
“România exportă medicamente în peste 100 de ţări din cele peste 30 de situri industriale prezente în ţară, dar acestea sunt din păcate ocolite sau ignorate tocmai de către reprezentanţii Ministerul Sănătăţii – iar acest lucru se întâmplă de peste 10 ani. Din acest motiv PRIMER cere implicarea specialiştilor din coaliţia de guvernare PSD-ALDE şi din Guvernul Dăncilă în discuţiile privitoare la metodologia de calcul al preţurilor la medicamente şi a taxei clawback”, a spus Damian.
Vezi și Florin Călinescu pornește o adevărată revoltă: “Câtă nesimțire! Aș face un TRIBUNAL doar pentru ăștia! PUȘCĂRIEEE…”
Se anunță o criză industrială: Ce medicamente ar putea să dispară din România
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania
Articole Similare

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

01 noiSocial
Județele din România unde nașterea pare miracol în loc de normalitate. Numărul copiilor a scăzut considerabil, care sunt „dușmanii natalității” din zonă

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiSocial



