Acuzații incredibile la adresa Guvernului Dăncilă! Zilele trecute a intrat în vigoare o Ordonanță de Urgență care ar tăia din salariile celor aflați în concediu medical, inclusiv din ale bolnavilor de cancer și femeilor aflate în concediu de maternitate.
Întrebat despre aceste noi disfuncţinalităţi, ministru Finanţelor a declarat, marţi, "că până miercuri se discută toate aceste lucruri, pentru ca astfel de situaţii să fie acoperite, mai întâi legal, apoi şi financiar."
Efectul nefavorabil a fost scos la suprafață de o profesoară care se tratează contra cancerului. "Sunt in concediu medical, în urma tratamentului pe care îl efectuez pentru cancer de col uterin. Sunt profesor cu gradaţie de merit şi luam, în concediul medical lunar, aproximativ 4.000 de lei. De data aceasta, în urma ordonanţei 3/2018, m-a anuntat contabila că îmi va scădea salariul cu 1360 de lei. Măcar pentru codul 14, pentru bolnavii de cancer, ar trebui să nu se atingă de salarii, e o cruzime fără margini," a declarat Maria Păsărin pentru Realitatea TV.
Printre cei afectați de OUG 3/2018 se mai regăsesc și persoane asigurate voluntar pentru concedii și indemnizații și persoanele aflate în concediu de maternitate, care vor plăti CAS la întreg venitul realizat, nu 35% din brutul mediu, cum se întâmpla înainte de aplicarea ordonanţei.
Vezi și O lege care va intra în vigoare peste trei luni va face prăpăd: Mii de români sunt vizați – ce
Potrivit calculeolor BNS, toți salariații aflați în concediu medical care câștigă la nivelul salariului minim pierde aprox 3% din salariul net prin introducerea acestei măsuri, pierderea de venit net se accentuează în special în cazul salariilor peste medie.
În această situaţie, pierderea de venit net este de aprox 10%.
În cazul șomerilor, deși suma aferentă CAS de plată este mai mică, faptul că va fi suportată din indemnizația primită de șomer, va afecta suma netă rămasă la dispoziția șomerului aflat în concediu medical, care oricum este foarte mică, mai arată coumincatul BNS.
Vezi și Guvernul ia în BRAȚE zeci de mii de pensionari! Ce a intrat în vigoare la 9 februarie
Ce salariu IMPRESIONANT are șeful unității de ELITĂ DNA Ploiești – Cât de bogat e, de fapt, Lucian Onea
Lidl anunță o schimbare de proporții: Ce mutare pregătește gigantul de la 1 martie
Apar noi victime ale REVOLUȚIEI FISCALE: Ce va face ministrul Muncii, Olguța Vasilescu
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



