După o emisiune a lui Rareș Bogdan, aparatul de propagandă al Rusiei lansează ofensiva. Sputnik.md scrie că „experții și analiștii locali consideră că țara trebuie să-și relanseze relațiile economice cu Rusia pentru a se elibera de dependența excesivă de economia Uniunii Europene”.
Articoul a fost preluat și pe paginade Facebook a Ambasadei Rusiei la București. Potrivit sursei citate, subiectul relansării relațiilor economice cu Rusia a fost unul din subiectele emisiunii „Jocuri de Putere" de la Realitatea TV din seara de joi, 4 ianuarie. Invitații, în mare parte, s-au exprimat în favoare unei deschideri față de partenerii de la Moscova, pentru a evita o dependență excesivă față de Uniunea Europeană. În același timp, ei au recunoscut că în pofida unui parteneriat politico-militar cu SUA, această țară nu este dispusă să investească în România.
Economistul Mircea Coșa consideră că România este prea dependentă economic de Uniunea Europeană, iar una din soluțiile dezvoltării este diversificarea exportului în afara comunității europene, inclusiv în Rusia.
„Dacă în Franța, în Germania, în Italia, poate puțin și în Spania, piața automobilelor cade, exportul nostru cade și el, pentru că noi acolo exportăm”, alta ar fi situația dacă am avea relații cu China, spre exemplu, dacă am avea relații cu India, așa cum a făcut Polonia, dacă am avea relații și cu Rusia", a spus expertul.
Istoricul Horia Alexandrescu consideră că România a greșit și mai greșește în continuare în raporturile sale cu Federația Rusă.
„Noi cu rușii am greșit-o grav și greșim în continuare (…). Țin minte în timpul guvernării Năstase a fost o delegație a oamenilor de afaceri la Moscova, întâlnire cu camera de comerț a rușilor și rușii le-au spus: "conveniți, mergeți în gubernii că aici toate locurile sunt ocupate". Nemții s-au trezit și s-au dus la ruși", a spus Alexandrescu.
Cu toate acestea, directorul DCNews, Val Vâlcu, și-a exprimat părerea că România nu are ce exporta în Rusia, din momentul în care nu dispune de propriile branduri, iar majoritatea întreprinderilor din România sunt occidentale.
În replică, economistul Mircea Coșa a sugerat că România ar putea să livreze produse alimentare după ce a căzut producția din Ucraina, care exporta preponderent în Rusia.
„Cu ce mărfuri mergem, spre exemplu, în Rusia, spunea domnul Vâlcu? Nu e neapărat să mergem cu mărfuri cum mergeam înainte: cu cașcaval, cu carne, cu fel de fel de produse alimentare, dar e o piață foarte mare pentru produse alimentare prelucrate. De ce? Pentru că a căzut producția Ucrainei, pentru că noi am devenit un mare producător de cereale în această zonă a Mării Negre. Or, noi exportăm cereale și importăm produse primare, prelucrate din cereale. Ar trebui să existe și o reorientare a noastră și din punct de vedere a structurii ramurilor industriale. Cu ce poate să vină americanii în România dacă au mână de lucru ieftină în altă parte?", a declarat Coșa.
Vezi și SURPRIZĂ! Cine este șeful din MAI care îl avea ca șofer pe polițistul acuzat de pedofilie și ce avere considerabilă are
Din datorie în datorie! Amănunte NEȘTIUTE referitoare la polițistul acuzat de pedofilie
A fost prins! Ce avere are pedofilul din Drumul Taberei și unde lucra acesta
Aparatul de propogandă al Rusiei lansează OFENSIVA, după o emisiune a lui Rareș Bogdan
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 09-01-2018 12:34
Trending

10 octPolitica
Miniștrii pe care Luca Niculescu ar vrea să-i pună în guvernul său. Numele pe care le are în minte propunerea de premier

10 octEntertainment
„Schema pungilor de plastic" prin care o casieriță a furat 40.000 de euro. Abia acum a fost prinsă și riscă să fie dată afară din țară

10 octEconomie
Suma pe care ar trebui să o ai în cont ca să faci față cheltuielilor neprevăzute. Minimul necesar, în funcție de câți membri are familia ta

10 octEntertainment
Reclamația ta nu va mai fi luată în considerare deloc, dacă faci această greșeală. Legea a apărut deja în Monitorul Oficial

10 octEconomie
Ce salariu trebuie să ai ca să-ți aprobe banca un credit de 100.000 de euro. De cât ai nevoie pentru 50.000 de euro

10 octPolitica
Firma din Dâmbovița care ar produce utilaje pentru Rusia, în plin război. Îi aparține unui vicepreședinte, a intervenit DIICOT în afacere

10 octEconomie
Se dau 50 de lei de la stat, pe lună, ca să-ți plătești factura de curent. Condițiile necesare pentru a încasa ajutorul

10 octEntertainment
Țările unde turiștii sunt de-a dreptul captivați de România. Destinațiile din care ne vin vizitatorii, în cel mai mare număr

08:00Politica
Vama Halmeu, dosar uriaș de corupție. Șefii reținuți, sumele descoperite de procurori

11:30Entertainment
Cât trebuie să câștigi lunar pentru un trai confortabil în Grecia în 2026
Articole Similare

07 octSocial
Banii pe care îi pierd părinții cu copii gemeni. Statul nu le acordă dreptul integral la plată

04 octSocial
Ce pensie vei avea dacă ai lucrat pe contract de drepturi de autor. Actele care îți sunt necesare

30-09-2026 19:00Social
Soarta Rusiei, în oglindă cu cea a URSS. Avertismentul CIA pentru Vladimir Putin, după 5 ani și jumătate de război

30-09-2026 17:00Social
Unde te duci cu mașina, ce faci acolo și cât ai de gând să stai, treaba Poliției Rutiere. Zilele în care șoferii vor fi puși să dea raport

30-09-2026 16:30Social



