„Apocalipsă” pe piața telecom! Un gigant taie în carne vie. Acesta a hotărât să concedieze mii de oameni. Concret, în următorii trei ani, colosul va concedia peste 13.000 de angajați și își va muta sediul.
Este vorba de gigantul telecom BT. După aproape 150 de ani, BT îşi va muta sediul din centrul Londrei, într-un proces masiv de reorganizare în care încearcă să îşi reducă cheltuielile cu 1,7 miliarde de euro, dezvăluie The Guardian.
Compania a transmis că reducerile de personal vor fi făcute în principal în rândul angajaţilor din back-office şi din management. Aproximativ două treimi din concedieri vor fi efectuate în Marea Britanie, unde compania are 83.000 de angajaţi, în timp ce restul vor fi suportate de o parte din cei 23.000 de angajaţi din restul lumii, notează zf.ro.
Conform sursei citate, BT îşi mută sediul central de lângă staţia de metrou St. Paul din Londra, unde compania a fost înregistrată începând cu anul 1874 când grupul se numea General Post Office.
„Aceasta este probabil cea mai semnificativă transformare pe care am făcut-o în ultimii 10 ani”, a afirmat Gavin Patterson, CEO-ul BT. „Trebuie să fim mai competitivi în viitor. Dacă ne comparăm cu concurenţii noştri suntem o companie complexă şi cu greutate. Deşi recunosc regretul, în ultimă instanţă trebuie să faci ce e mai bine pentru business”, a mai spus el.
Colosul a anunţat şi că va angaja 6.000 de persoane, în principal în poziţii de customer service şi de ingineri.
Vezi și Un cunoscut doctor aruncă bomba! Fluturașul de salariu care le pică greu contestatarilor – Olguța Vasilescu a viralizat postarea
„Apocalipsă” pe piața telecom! Un gigant concediază mii de oameni
Trending

27 sepPolitica
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, posibil viitorul premier al țării. Cei doi au aniversat recent un deceniu de la nuntă

11:00Economie
Unicul moștenitor al lui Nicolae Ceaușescu, victorie răsunătoare în instanță. Valentin, fiul cel mare, este grav bolnav și acum va avea banii de tratament

12:00Economie
Orașul din România de care francezii s-au îndrăgostit iremediabil. Este pe primul loc în topul preferințelor, l-au lăudat în presă

27 sepEntertainment
Pensii octombrie 2026. Când vor fi virați banii pe card pentru seniorii țării, mai bine de jumătate dintre vârstnici primesc sumele în cont bancar

27 sepEconomie
Stilourile românești care au cucerit întreaga lume, dar pe care prea puțini din țară le cunosc. Cine se află în spatele brandului Poenari

27 sepEconomie
România, pârâtă la CE pentru un mega-proiect. Autoritățile cer să fie oprite imediat lucrările de pe domeniul schiabil

10:00Economie
Se fură la Ford ca-n codru. Angajații ar fi luat piese auto din fabrica din România în decursul ultimilor ani, ar urma concedieri

27 sepPolitica
Proteste în 15 orașe din Germania, după măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Merz. Reformele care au revoltat populația

11:30Economie
Pensie și dacă ai doar 15 ani de vechime. Suma pe care o primești și la ce alte ajutoare mai ai dreptul

07:00Economie
„Cea mai ieftină casă din București” a devenit virală. În ce zonă se află și de ce costă cât doar cât o mașină nouă
Articole Similare

21 minute în urmăExterne
Peter Magyar este acuzat că a furat un telefon. Premierul Ungariei a rămas fără imunitatea parlamentară

circa 1 oră în urmăEconomie
Meteorologii ANM s-au răzgândit. Prognoza meteo pe 2 săptămâni a fost actualizată

circa 1 oră în urmăEconomie
Bursa Internațională a Moldovei, lansată la Chișinău. Bursa de Valori București este partenerul său strategic

circa 1 oră în urmăEconomie
Curs valutar BNR 28 septembrie: euro 5,27 lei, dolar 4,64

13:00Economie



