sursa foto:  cnn.com

Ar putea începe un nou conflict armat în Europa? Încă o dronă ucraineană a fost doborâtă în Belarus la frontiera cu Ucraina

Armata Belarusului, aliată a Rusiei, a anunţat că a doborât încă o dronă la frontiera cu Ucraina, a treia de la începutul lunii noiembrie.

‘La 1.200 de metri de frontiera statală, deasupra punctului de control vamal de la Mokrani, gărzile de frontieră belaruse, împreună cu militarii forţelor armate, au descoperit un cvadri-elicopter care zbura la o altitudine de aproximativ 300 de metri”, se arată într-o declaraţie al Comitetului statal belarus pentru supravegherea frontierelor, relatează agenţiei EFE.

Drona se îndrepta dinspre partea ucraineană a graniţei către interiorul teritoriului belarus şi a fost doborâtă cu ajutorul unor arme electronice, potrivit aceleiaşi instituţii.

Aceasta mai afirmă că respectiva dronă nu avea însemne şi era echipată cu o cameră video pentru acţiuni de recunoaştere a teritoriului. Incidente similare au avut loc pe 2 şi 16 noiembrie în partea belarusă a frontierei cu Ucraina.

Armata rusă are în prezent desfăşurată în Belarus o grupare de circa 9.000 se soldaţi, iar în acest timp la Kiev se menţin temerile că Rusia ar putea folosi din nou Belarusul ca platformă de lansare a unei ofensive, la fel cum s-a întâmplat la începutul invaziei lansate pe 24 februarie, când trupele ruse trimise în Belarus sub pretextul efectuării de exerciţii militare au atacat partea de nord a Ucrainei, informează agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare