Arhidiaconul Mihail Bucă reacționează la ancheta 'Clanul Marelui Alb': 'Băi, ești nebun? Se aștepta cineva la asta? Eu unul sunt șocat, recunosc'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 13-10-2021 09:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Arhidiaconul Mihail Bucă, cel care conduce Grupul Tronos al Patriarhiei Române, a reacționat la ancheta jurnaliștilor de la Recorder, denumită „Clanul Marelui Alb”.


Într-un text preluat și postat pe pagina de socializare, Mihail Bucă îi ironizează pe jurnaliști.


„Cum stăteam eu așa și mă uitam cum dă Ronaldo iar recordurile peste cap, îmi apare în feed "O nouă investigație marca Recorder".


Îl văd pe Patriarhul Daniel desenat și titlul "Clanul Marelui Alb" și îmi zic "băi, băieții ăștia își fac treaba foarte bine. Pentru publicul la care se adresează, ating exact coarda sensibilă."


După investigația de acum câteva zile cu "Catedrala Prăduirii Neamului" în care ni se prezenta că cimentul a fost mai scump de 5 ori decât prețul inițial eram curios ce grozăvie au mai descoperit băieții aceștia. Eu mutându-mă deja de câteva ori la viața mea cu casa nu am fost impresionat de precedenta anchetă deoarece știu că niciodată când construiești ceva nu se potrivește socoteala din târg cu cea de acasă. Ba, din contră. Și nu sunt eu beneficiarul de vină ci inflația, piața, muncitorii, firmele și vântul. În plus, să nu uităm că în 2010 a început construcția, multe se schimbă de atunci și până acum.

Apoi, tot la precedenta ancheta ni se spunea că Patriarhul a săvârșit marele păcat de a face din BOR o instituție profitabilă. Că în 2007 când a venit el la conducere profitul era de 30 de milioane pe an, iar acum de peste 100. Și asta ar trebui să fie privit drept un lucru rău. De parcă ar fi benefic pentru atei și credincioși ca Biserica să aștepte și mai mulți bani de la stat.

Dar să revenim la ancheta prezentată astăzi. Mărturisesc că nu am de gând să-mi pierd 52 de minute din viață urmărind un reportaj care îmi spune că "Biserica Ortodoxă este una dintre cele mai puternice și mai influente organizații din România."

Păi, bravo, e foarte bine să fie așa, de ce îmi prezinți iar un lucru eminamente pozitiv ca fiind rău? Înțeleg că unii ar dori să n-aibă niciun fel de putere, însă pentru binele acestei nații, să o lăsăm să fie puternică și influentă. Zic și eu. Mă rog, mergem mai departe.

Așadar despre ce e noua anchetă care promite să zguduie din temelii Biserica Română? Păi despre asta: "La capătul a opt luni de documentare, am descoperit o rețea secretă în care oameni de afaceri, politicieni și prelați de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcția și reabilitarea de biserici din bani publici. Toată acestea rețea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb."

Deci jurnaliștii de la Recorder s-au deghizat în enoriași, probabil, și au descoperit în 8 (opt) luni că...tobe, tobe, tobe... sunt biserici construite și reabilitate din bani publici. Băi, ești nebun? Se aștepta cineva la asta? Eu unul sunt șocat, recunosc. În sinea mea, credeam că cele peste 70 de milioane de euro cheltuite cu renovarea Teatrului

National din București au fost dați din buzunarele actorilor români.
Deci ăștia care reprezintă statul au mai făcut ici și colo biserici noi și au zugravit altele vechi din banii noștri ai tuturor? ? Doar eu îmi aduc aminte că vreo 89% dintre români se declarau credincioși la ultimul recensământ? Păi din banii cui voiați mă să se facă? Ai nigerianilor sau ai norvegienilor? ?

Am fost și eu lung, dar măcar nu v-am pierdut 52 de minute din viață. Ne putem uita la meciurile din preliminarii în continuare. Seară bună!
Preluat”, spune Mihail Bucă

Ce a scris Recorder?


Biserica Ortodoxă este una dintre cele mai puternice și mai influente organizații din România. O instituție care, în contrast cu misiunea sa spirituală, și-a construit un adevărat imperiu financiar ale cărui mecanisme de funcționare rămân în mare parte necunoscute pentru muritorii de rând și pentru instituțiile de control ale statului.

Asta deși o parte considerabilă din banii Bisericii provin din fonduri publice: 1,3 miliarde de lei alocați numai pentru bisericile din București, de la Guvern și din bugetul Capitalei, în ultimii 13 ani, adică în mandatul Patriarhului Daniel”, scrie Recorder.

https://www.youtube.com/watch?v=qHTgt82ZGPM&feature=emb_title

După mai multe încercări în care Biserica a refuzat să ne răspundă la orice întrebare legată de felul în care administrează fondurile publice, am decis să ne infiltrăm în interiorul sistemului folosind o identitate ascunsă.

La capătul a opt luni de documentare, am descoperit o rețea secretă în care oameni de afaceri, politicieni și prelați de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcția și reabilitarea de biserici din bani publici. Toată acestea rețea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb”, mai spun jurnaliștii citați.

Vezi și

Comisarul-șef Marian Iorga, fostul șef al Poliției Călărași și Poliției Prahova, ‘săltat’ de DNA în luna iulie, rămâne sub control judiciar! Decizie definitivă a instanței

Anunțul care îi vizează pe toți fermierii români! Pot obține noi sume de bani prin cadrul acestor proiecte


SURSE Bugetul.ro, despre propunerea de premier a PNL: ‘Exclus’
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri