Atenție! Cine are acest tip de autoturism trebuie să-l ducă URGENT la service - peste un milion de mașini cu probleme

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 17-10-2017 09:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Unul dintre giganții auto recheamă peste un milion de autoturisme la service, după ce au detectat probleme majore la acestea.


Luni, peste un milion de mașini și SUV-uri Mercedes-Benz, vândute la nivel global, au fost rechemate la service de grupul Daimler, pentru soluționarea unei posibile probleme provocate de umflarea accidentală a airbag-urilor, informează Reuters.


Acțiunea vizează 495.000 de vehicule din SUA, 400.000 din Marea Britanie, 76.000 din Canada și alte câteva sute de mii din Germania, au precizat oficialii companiei. Rechemarea la service acoperă modelele din Clasele A, B, C și E precum și CLA, GLA și GLC vândute în perioada noiembrie 2011 — iulie 2017, informează
Agerpres.


Potrivit companiei, o descărcare electrostatică, cumulată cu un arc defect, poate duce la o umflare neintenționată a airbag-ului din fața șoferului în vehiculele incluse în această rechemare. Daimler subliniază că această problemă nu are legătură cu scandalul provocat de airbag-urile defecte furnizate de producătorul japonez Takata, care a retras de pe piață aproximativ 100 de milioane de airbaguri vândute la nivel mondial.


Daimler informează că dacă indicatorul airbag-ului este aprins, clienții trebuie să contacteze Mercedes sau concesionarul lor. La rândul său constructorul îi va contacta pe clienții care posedă un vehicul vizat de această rechemare. Repararea defecțiunii durează aproximativ o oră și va fi făcută de constructor.

Vezi și Business-ul neștiut al Gabrielei Szabo – a investit jumătate de milion de euro

Ipoteză interesantă! Cine ar putea fi viitorul președinte al României, pe modelul Macron în Franța

Legea care le va permite salariaților să lucreze de ORIUNDE - ce condiții trebuie să întruniți
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri