Deputaţii USR Cristian Ghinea şi Vlad-Emanuel Duruş au depus o propunere legislativă privind interzicerea organizaţiilor şi propagandei comuniste. La proiect şi-a adus contribuţia Cristian Vasile, istoric şi membru al USR, care a participat la redactarea Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
Proiectul vine să repare o injustiţie, aplicând în oglindă propagandei şi activităţilor comuniste acelaşi regim legal existent pentru propaganda şi activitatea fascistă şi legionară. Este anormal ca România să trateze diferit cele două totalitarisme care au răvăşit-o în secolul XX., precizează USR.
Propunerea legislativă urmăreşte interzicerea constituirii organizaţiilor cu caracter comunist, promovarea în public a doctrinei comuniste, negarea crimelor comunismului ori a efectelor acestuia, dar şi răspândirea simbolurilor comuniste, cu excepţia activităţilor desfăşurate în interesul artei, ştiinţei, cercetării sau dezbaterii unei chestiuni de interes public.
"Proiectul este un răspuns la toate atrocităţile care s-au întâmplat în România între anii 1945-1989, perioadă în care un regim totalitar comunist a preluat controlul asupra vieţii economice, sociale, politice şi culturale a ţării, fiind incompatibil cu principiile democratice ale statului de drept. Pentru poporul român, comunismul a însemnat mii de victime, tortură, persecuţia minorităţilor etnice, religioase, culturale ori a minorităţilor sexuale, reprimarea mişcărilor studenţeşti, muncitoreşti şi a disidenţilor politici", explică USR.
”La nivel politic crimele comunismului au fost condamnate, însă activitatea comunistă nu a fost interzisă prin lege. Acest proiect ar fi o garanţie pentru români că reinstaurarea regimului totalitar comunist nu se va mai întâmpla. Deja se văd acţiuni şi organizaţii negaţioniste tot mai virulente. România nu a trecut printr-o demonizare reală pentru că am fost conduşi de comunişti şi de urmaşii lor. Pentru ca fii şi fiicele noastre să nu păţească ce au păţit bunicii noştri, trebuie să decomunizăm spaţiul public”, precizează deputatul Cristian Ghinea.
“O ideologie a foamei, a suferinţei şi a morţii nu trebuie lăsată să umble liberă pe străzi. Atrocităţile totalitarismului nu sunt scrise cu sânge doar la Auschwitz, ci şi la Sighet, Aiud sau Piteşti. Vrem să împiedicăm ca România să se mai întoarcă vreodată la o astfel de epocă. Pericolul nu este de neglijat, mai ales azi, când vedem o revigorare a ideilor extremiste în lume. USR va apăra mereu libertatea individului faţă de asuprirea statului“, declară deputatul Vlad-Emanuel Duruş.
Vezi si
Dezastru pentru șoferi! Puteți primi amenzi colosale pentru această faptă
Vești importante! S-a aflat când trebuie salariatul să dea banii înapoi pe concediul de odihnă
Decizie importantă înainte de Paște! Pensiile vor fi majorate-Cine sunt beneficiarii
Atenție! Deputaţii USR Cristian Ghinea şi Vlad-Emanuel Duruş propun interzicerea organizaţiilor şi propagandei comuniste
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiEntertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena

06 noiSocial
Prognoza revizuită ANM. Vremea din România, până pe 7 decembrie 2026

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiSocial
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu
Articole Similare

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026

06 noiSocial



