Fostul premier Mihai Tudose ocupă locul al treilea în lista candidaților Pro România de la alegerile europarlamentare.
Primele două poziții sunt deținute de președintele formațiunii, Victor Ponta, și actualul comisar european Corina Crețu.
În continuare, lista candidaților la europarlamentare, care se vor regăsi pe buletinele de vot la alegerile din 26 mai, continuă cu fostul premier moldovean Iurie Leancă, Geanina Puşcaşu, Gabriela Podaşcă, Cristian Cosmin, Ioana Petrescu, Mihai Sturzu şi Ionela Danciu.
Anunțul a fost făcut de Victor Ponta miercuri, într-o conferință de presă. Mihai Tudose a fost luat cu ambulanța, marți, chiar de la întâlnirea cu conducerea Pro România și dus de urgență la spital. Specialiștii de la Institutul CC Iliescu i-au montat două stenturi la inimă, iar în timpul procedurii, fostul premier a suferit trei infarcturi.
Starea lui s-a stabilizat și este mai bună în prezent, a declarat managerul Institutului de Boli Cardiovasculare ”C.C. Iliescu” Bucureşti, Şerban Bubenek, potrivit libertatea.ro
Vezi și
EXCLUSIV Ecaterina Andronescu reacționează, după ce a fost numită ‘Groparul’ învățământului: ‘Nicăieri în lume nu se făcea’
Atenție, zeci de mii de proprietari de mașini sunt vizați! Schimbare radicală la sfârșitul lunii martie
Vești pentru pensionari! Senatul va aproba o nouă modificare a Legii Pensiilor
Atenție! Fostul premier Mihai Tudose ocupă un loc fruntaș pe lista candidaților la europarlamentare
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



