Rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob şi Mihail Petrică Marcoci, sunt cercetaţi penal de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la şantaj, fiind acuzaţi că l-au determinat pe ofiţerul Gheorghe Bărbulescu să-i transmită un mesaj de ameninţare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan.
„La sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie 2019, inculpaţii Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigaţie - persoană vătămată, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliţie, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi, pe parcursul săvârşirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări”, se arată într-un comunicat al DNA.
DNA susţine că, la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie 2019, rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie i-au cerut poliţistului Gheorghe Bărbulescu, profitând de ascendentul pe care îl aveau asupra acestuia, prin relaţia de subordonare, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, precum şi relaţia personală care se dezvoltase între ei şi recunoştinţa acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar, să transmită mesaje Emiliei Şercan, pentru a o determina să înceteze investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe Adrian Iacob.
Solicitările au fost transmise în cadrul mai multor discuţii pe care Gheorghe Bărbulescu le-a purtat atât separat cu cei doi, cât şi împreună, în sediul Academiei de Poliţie, informează antena3.ro
Vezi și
Cine e, de fapt, femeia care l-ar fi ‘îngropat’ pe Radu Mazăre – Guvernul Dăncilă a ‘uns-o’ în funcție
Vești mari! Ce se întâmplă cu contractele de muncă
SURSE Lovitură pentru Klaus Iohannis, înainte de alegeri! Mișcarea făcută de #Rezist
Atenție! Lovitură pentru rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie
Trending

10:09Actual
Mata Hari de România. Ziarista care s-a iubit cu șeful SIE sau ambasadorul Elveției la București și a iscat un scandal diplomatic

08:59Actual
Filmulețe cu soțiile ambasadorilor, pe masa președintelui. Metodele vechi ale SIE de a intra în grațiile șefului statului

08:17Actual
Tramvaiul ciudat care "bântuie" Bucureștiul. Niciun model asemănător nu există în România

24 febActual
Guvernul reduce aparatul bugetar cu 6.409 posturi și accelerează descentralizarea. Ce prevede pachetul administrativ adoptat

16:20Actual
Cristian Preda, spaima diplomelor de doctorat, a slujit la mulți politicieni controversați. Fostul consilier al Elenei Udrea a făcut show la Digi 24

16:57Actual
ANM: Ninsoarea și vremea rea pun stăpânire pe România. Harta zonelor afectate până joi dimineața

09:29Actual
Zona de lângă București unde apartamentele își vor dubla prețul. Metroul ajută la dezvoltarea orașului

11:27Actual
Ilie Bolojan și-a pus în cap studenții și profesorii. Replica premierului declanșează revolta în Educație: „Ar fi trebuit să tacă, să nu comenteze”

12:52Actual
Orașul din România care a devenit cimitir de mașini abandonate. Locuitorii urbei sunt revoltați de această situație ce pare să nu aibă rezolvare

24 febActual



