sursa foto:  RFI.RO

Atenție! Ministerul Finanţelor Publice a făcut publică noua formă a ordonanţei

Ministerul Finanţelor Publice a făcut publică noua formă a ordonanţei care trebuie să corecteze mult disputata ordonanţă a lăcomiei.

Ordonanţa schimbă modul de calcul al taxei pe activele bancare, aceasta nu va mai fi legată de nivelul ROBOR, ci va fi o taxă fixă de 0.4% pentru băncile cu o cotă de piaţă mai mare de 1%.

De asemenea, ordonanţa scoate de sub taxare CET-urile şi producătorii de curent pe bază de cărbune.

Actul normativ este din această seară în dezbatere publică.

Românii vor putea cere băncilor refinanţarea creditelor existente în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR, care va fi aprobată joi în Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 114/2018, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

„Principala modificare a OUG 114 va fi, pentru sectorul bancar, decuplarea ROBOR de partea de taxare a activelor financiare. ROBOR va fi înlocuit cu un nou mod de calcul şi anume tranzacţiile interbancare şi sunt convins că cifrele vor arăta altfel”, a spus ministrul, informează romaniatv.net

Vezi și

EXCLUSIV Ecaterina Andronescu reacționează, după ce a fost numită ‘Groparul’ învățământului: ‘Nicăieri în lume nu se făcea’

Atenție, zeci de mii de proprietari de mașini sunt vizați! Schimbare radicală la sfârșitul lunii martie

Vești pentru pensionari! Senatul va aproba o nouă modificare a Legii Pensiilor

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare