Din ce în ce mai multe companii își cheamă angajații la serviciu și sâmbăta și duminică, deși în mod normal aceste zile sunt libere. De multe ori, cei care lucrează în weekend nu-și cunosc drepturile, iar angajatorul omite să aplice legea cu bună știință. Ei bine, este important ca toți cei care merg la lucru în timp ce alții se odihnesc, că au dreptul la repaus consecutiv în timpul săptămânii, dar și la un spor consistent.
Pentru muncă și răsplată. Așa spune un vechi proverb românesc, transpus, de altfel, și în legislație.
Mai mult decât atât, legislația în vigoare spune că aceia care lucrează șapte zile consecutiv, adică de luni până vineri plus weekend au drepturi în plus față de angajații cu program de luni până vineri.
Codul Muncii stipulează în mod clar că aceștia vor beneficia de rapaus în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern, iar zilele libere trebuie să fie consecutive și în săptămâna imediat următoare.
Totodată, salariații vor primi un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă, de până la 75% din venit, scrie click.ro.
Măsura se aplică și în cazul celor care merg la lucru în zilele de sărbatoare legală. Mai exact, compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, dar și un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă liberele, potrivit voxbiz.ro.
Angajatorii care nu respectă prevederile și sunt reclamați la Inspecția Muncii sunt amendați cu sume cuprinse între 1.500 și 3.000 de lei. Dacă se repetă, sancțiunea poate fi una chiar mai gravă, iar angajatorii s-ar putea trezi cu probleme extrem de serioase.
Citește și...
LIDL face o mutare neprevăzută: Ce GIGANT german aduce în România
Atenție! Ce obligații au patronii care-și cheamă angajații la muncă în weekend
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

06 febEntertainment
Odată vedetă la Acasă TV, Mircea Solcanu trăiește din indemnizație, pensie și munca la radio. Prietenii sunt cei care îl mai ajută financiar

06 febActual
Vlad Pascu fura aur din casa părintească pentru a-și cumpăra substanțe interzise. Șoferul care a produs accidentul de la 2 Mai a cheltuit peste un miliard de lei pe viciu
Articole Similare

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie
Euro ar putea deveni mai puternic la nivel global. UE analizează stablecoins în euro

06 febEconomie
Bursele globale scad pentru a treia zi consecutiv. Tehnologia și criptomonedele amplifică volatilitatea piețelor

06 febEconomie
Șantaj sau reformă? Declic și Funky Citizens pun condiții Coaliției pentru bugetul anului 2026

06 febEconomie



