sursa foto:  clovis.ro

Atenție români! Ce se va întâmpla cu cei care nu au centrale termice

Vești importante pentru românii care nu au centrale termice. 

Peste 1,2 milioane de bucureşteni ar putea rămâne fără căldură şi apă caldă, la iarnă, în condiţiile în care fuziunea ELCEN-RADET s-a împotmolit, iar şansele ca aceasta să se realizeze ţin de asumarea de către Municipalitate a datoriilor istorice ale regiei de termoficare a Bucureştiului, afirmă analiştii de la compania de consultanţă Frames.

„Sunt greşeli de strategie economică, măsuri gândite prost şi imposibil de pus în practică în următoarele luni. Dosarul ELCEN-RADET va ajunge, probabil, în justiţie”, estimează experţii.

Potrivit unei analize dată publicităţii de Frames, soarta sistemului de încălzire şi apă caldă din Bucureşti pare că se înrăutăţeşte pe măsură ce se apropie sezonul rece. Deşi acum o lună a fost făcut un pas important – a fost aprobat planul de reorganizare a ELCEN – acesta nu poate fi pus în practică, atâta timp cât Municipalitatea nu şi-a asumat, oficial, datoria istorică pe care RADET o are la ELCEN, de 3,7 miliarde de lei.

„În momentul de faţă, deşi creditorii ELCEN sunt dispuşi la un haircut al datoriei, de la 3,7 miliarde lei la 1,2 miliarde lei, administraţia Bucureştiului nu recunoaşte datoria. Motivul? Autorităţile consideră că sumele restante ar fi fost calculate eronat şi că nu reprezintă realitatea. Cum datoria nu este recunoscută, planul de restructurare al ELCEN este pus pe hold, la fel cum este şi cel al RADET”, explică analiştii.

Citește și: Lovitură devastatoare pentru Elena Udrea! Autoritățile vor să-i spulbere afacerea momentului

Aceştia explică şi cum s-a ajuns în această situaţie. Astfel, planul de restructurare al ELCEN, realizat de KPMG, compania care a fost administrator provizoriu la ELCEN Bucureşti până acum trei luni, a omis un aspect esenţial în relaţia cu RADET – faptul că Municipalitatea, prin RADET, ar putea să nu îşi asume datoria istorică de 3,7 miliarde lei. A plecat de la premisa că nu vor exista probleme care, iată, au apărut, şi asta mai cu seamă că administratorul special al RADET a venit cu o altă soluţie de fuziune, total diferită faţă de preluarea integral a business-ului şi a datoriei, aşa cum a gândit-o KPMG, spun experţii.

„Mai mult chiar, în planul de reorganizare s-a propus reducerea datoriei la 1,2 miliarde lei fără să fie luat în calcul faptul că, dacă Ministerul Energiei (acţionar al ELCEN) va semna pentru asta, ar putea reprezenta un posibil ajutor de stat’, atrag atenţia analiştii de la Frames.

Potrivit acestora, în momentul de faţă, planul de restructurare al ELCEN, aşa cum a fost gândit de KPMG, are patru mari probleme. Prima este cea legată de asumarea datoriei istorice a RADET, iar a doua o reprezintă apariţia unui posibil ajutor de stat în cazul reducerii datoriei. O altă hibă este neluarea în calcul a poziţiei ANAF, care are de recuperat sume importante şi care, de altfel, s-a declarat împotriva aprobării planului de restructurare, iar o a patra o reprezintă neincluderea în plan a unor măsuri alternative, altele decât falimentul.

„Dovadă că acum planul s-a împotmolit”, au mai spus aceştia.

Soluţia de reorganizare a ELCEN, aprobată de Adunarea Creditorilor, vizează, în esenţă, transferul de active din patrimoniul ELCEN către o nouă entitate, compania municipală Energetica SA, aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Cum şi RADET, aflat tot în insolvenţă, va proceda la transferul de active către Energetica, se va centraliza sistemul de alimentare cu energie termică al Capitalei – SACET, care va asigura servicii de termoficare de calitate pentru bucureşteni.

Potrivit planului ELCEN, transferul de active şi activităţi este prevăzut să fie realizat până la finele anului 2018, cu o perioadă tranzitorie estimată la un an. Printre măsurile vizate se află şi recuperarea creanţei pe care ELCEN o deţine împotriva RADET, propusă să fie realizată în termen de 3 ani. Planul de reorganizare vizează, totodată, încasarea preţului de transfer al activelor ELCEN în cuantum de 891 milioane de lei, la care se adaugă investiţiile realizate pe durata procedurii, estimate la 102 milioane de lei.

Noua companie municipală Energetica SA, care urmează să gestioneze SACET, sistemul de alimentare centralizat cu energie termică al Capitalei, are ca obiectiv să atragă finanţări nerambursabile pentru investiţii în vederea alinierii capacităţilor de producţie la obligaţiile de mediu, cu termene limită de respectat până în 2023.

Valoarea investiţiilor este estimată la 513 milioane de euro pentru perioada 2018-2030, din care 77 milioane de euro în următorii 4 ani.

În opinia specialiştilor Frames, la întrebarea „Se vor încălzi caloriferele la iarnă?”nu există în acest moment un răspuns ferm. Deşi Primăria Capitalei a alocat, în teorie, 1,2 miliarde lei pentru societatea Energetic, RADET se află, în continuare, într-o situaţie dificilă din punct de vedere financiar, anunţând ELCEN că ar putea să întârzie cu plata facturilor. Între timp, vremea se răceşte, iar creditorii ELCEN sunt tot mai presaţi de facturile neîncasate, se arată în analiză.

„Pentru ca situaţia să se deblocheze, există, din punctul nostru de vedere, o singură variantă pe termen scurt. Municipalitatea să îşi asume datoria către ELCEN, cea istorică de 3,7 miliarde lei sau cea propusă prin planul de restructurare, de 1,2 miliarde lei, să avizeze termenele de plată şi să achite preţul preluării business-ului ELCEN, evaluat la aproximativ 800 milioane de lei. Altfel, cel mai probabil, ELCEN va da în judecată RADET pentru recunoaşterea datoriei şi rezolvarea problemei va fi amânată, cu consecinţele de rigoare„, au mai spus analiştii.

Citește și: S-a aflat totul! Cu cât crește, de fapt, salariul de la 1 ianuarie

Dacă ar accepta să plătească cei 2 miliarde de lei, aşa cum prevede planul de reorganizare al ELCEN, Primăria Capitalei ar putea face rost de bani prin lansarea unor obligaţiuni.

„Credit sau obligaţiuni, indiferent ce soluţie s-ar găsi pentru obţinerea banilor, ar fi nevoie de un audit al modului în care Primăria Capitalei îşi desfăşoară activitatea. Este pregătit primarul general pentru un asemenea demers? O întrebare care îşi aşteaptă un răspuns. Edilul are alternativa de a presa Guvernul pentru a găsi o soluţie, iar ultimele declaraţii tind spre această variantă”, consideră analiştii.

Potrivit analizei Frames, orice altă soluţie gândită de Primărie, alta decât plata datoriilor istorice, are mici şanse să fie pusă în practică.

„Primăria, prin alocarea celor 1,2 miliarde lei, prin decizia CG, ar fi vrut să preia doar datoria de la ANAF, bănci şi salariaţi şi să-şi asigure stocurile, ignorând, practic, facturile neachitate către ceilalţi creditori, precum Romgaz, Electrica şi Distrigaz. Dacă s-ar merge pe această soluţie, s-ar ajunge tot la procese”, cred experţii.

ELCEN, compania care administrează centralele de termoficare (CET) din Bucureşti, Vest, Sud, Progresu şi Grozăveşti, a intrat în insolvenţă după ce RADET, firma care asigură transportul şi furnizarea căldurii şi apei calde în Capitală, nu i-a mai plătit facturile.

„RADET nu a mai plătit serviciile furnizate de ELCEN, a intrat în insolvenţă, iar ELCEN a ajuns în aceeaşi situaţie, pentru că n-a mai putut plăti facturile către furnizorii de gaze şi alte utilităţi, bănci şi stat. Un lucru este sigur, că RADET se află într-o situaţie critică din punct de vedere financiar, aşa cum chiar regia afirmă, şi continuă să acumuleze pierderi şi datorii”, subliniază analiştii.

În opinia acestora, nu este exclus ca firmele creditore ale ELCEN să oprească furnizarea de gaze sau curent electric, ceea ce echivalează cu sistarea furnizării de energie termică în Bucureşti.

Pentru ELCEN şi RADET ar însemna falimentul, fapt pe care inclusiv Gabriela Firea l-a vehiculat, afirmând că situaţia este precum o bombă cu ceas. Cert este că timpul trece şi ne apropiem de sezonul rece. O soluţie trebuie găsită urgent”, avertizează specialiştii.

Citește și: EXCLUSIV! ANAF confirmă operațiunea ‘Marea Recuperare’! Zeci de mii de persoane, lovite în plin!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare