big moldoveni in romania trei generatii dintr o familie de basarabeni nu au buletin

sursa foto:  libertatea.ro

Atenție! Trebuie să vă schimbați urget buletinul în aceste condiții

Toți românii trebuie să știe acest lucru! Persoanele care îndeplinesc aceste condiții trebuie să își schimbe buletinul dacă nu au făcut-o deja 

Legislația actuală prevede că persoanele care a căror fizionomie nu mai corespunde cu cea din cartea de identitate au obligația de a o schimba, chiar dacă nu a sosit încă termenul. Spre exemplu, persoanele care s-au îngrășat excesiv sau și-au lăsat barbă, trebuie să meargă la birourile de evidență a persoanelor pentr a-și schimba buletinul.

„În acest context atragem atenţia că, în cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate, cetăţenii se pot prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa, cu cel mult 180 de zile înainte, dar nu mai puţin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate. Există posibilitatea păstrării de către titular a vechiului act de identitate aflat în termen de valabilitate, până la emiterea noii cărţi de identitate”, anunță Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 4., potrivit fanatik.ro.

Sunt însă și situații în care cetățenii au obligația de a-și schimba cartea de identitate înainte de termen. Acestea sunt:

  • dacă s-au modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii (exemple: schimbarea numelui/prenumelui pe cale administrativă; adopţie; constatarea unor greşeli de scriere la întocmirea actului de stare civilă; înregistrarea unei persoane în poziţia de „copil găsit” şi identificarea ulterioară a actului de naştere întocmit iniţial, între acestea existând neconcordanţă la data naşterii; înregistrarea tardivă a naşterii unei persoane, cu înscrierea numai a anului de naştere, s.a.);
  • în cazul schimbării domiciliului, a denumirii sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor;
  • în cazul deteriorării actului de identitate;
  • în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;
  • în cazul în care fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
  • în cazul schimbării sexului;
  • în cazul anulării actului de identitate;
  • în cazul atribuirii unui nou Cod Numeric Personal (CNP);
  • pentru preschimbarea buletinelor de identitate.

Citește și:

SURSE Rămasă fără șef, Armata Română mută în forță! Operațiunea ‘Echiparea’

Intervenție de ultim moment în emisiunea lui Rareș Bogdan! Informații-dinamită în războiul momentului: ‘Matematica nu poate fi schimbată’

Mare atenție,șoferi! Riscați amenzi uriașe pentru această faptă

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare