În decursul anului trecut Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi de 435.194.856 lei (93 milioane euro), cu 253,5% mai mult decât în anul anterior, când acestea au însumat 123 milioane de lei.
Autoritatea de concurenţă a finalizat în anul anterior 15 investigaţii privind încălcarea Legii concurenţei, cu trei mai puţine faţă de 2017. Din cele 15 investigaţii finalizate, 33% au reprezentat cartelurile.
Au fost sancţionate 74 de companii sau asociaţii, dintre care aproximativ jumătate au recunoscut încălcarea legii şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor. Din totalul amenzilor, cele mai multe au fost aplicate pentru formarea cartelurilor, respectiv 62,1%, pentru înţelegeri verticale 22,2% şi pentru abuz de poziţie dominantă 15%;
Anul 2018 ocupă locul II în clasamentul celor mai mari amenzi aplicate de Consiliul Concurenţei, pe locul I fiind anul 2011, cu amenzi totale în valoare de 1.246.641.324 lei, iar pe locul III s-ar afla amenzile aplicate în anul 2015, de 239.680.544 lei. Patru companii (Japan Radio Co. Ltd., Alphatron Marine B.V., Euroins România, Christian Tour) au aplicat la programul de clemenţă, aducând dovezi ce au condus la soluţionarea cazului.
Cele mai importante amenzi:
- 246.739.195,6 lei (aproximativ 53 mil. euro): nouă companii de asigurare şi UNSAR pentru participarea la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intenţiile acestor societăţi de a majora tarifele RCA;
- 87.713.336 lei (aproximativ 18,8 milioane euro): Auchan, Cora şi Carrefour şi furnizorii acestora pentru fixarea preţurilor în perioada 2010-2016;
- 64.915.183 lei (aproximativ 14 mil. euro): pentru un abuz de poziţie dominantă al companiei Orange manifestat prin limitarea accesului companiei Simplus Invest SRL la reţeaua sa de telefonie mobilă;
- 12.848.199,22 lei (aproximativ 2,75 mil. euro): 13 agenţii de turism şi ANAT pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism;
- 10.365.353 lei (aproximativ 2,2 mil. euro): 13 companii pentru împărţirea pieţei lucrărilor de construcţii de conducte pentru transportul gazelor naturale şi lucrărilor conexe acestora din România;
- 9.002.621,75 lei (aproximativ 2 mil. euro): 6 companii de pe piaţa prestării serviciilor de mentenanţă pentru echipamente aflate în dotarea unor nave maritime pentru limitarea comercializării serviciilor de mentenanţă pentru echipamentul Voyage Data Recorder JCY1850;
- 1.6 mil. lei (aproximativ 340.000 euro): Corsar Online SRL pentru punerea în practică a unei concentrări economice înainte de a fi autorizată de autoritatea de concurenţă;
- 1,22 milioane lei (aproximativ 260.000 euro): 5 centre medicale şi 2 bănci de celule stem pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa serviciilor medicale furnizate de maternităţi private;
- 229.496 lei (aproximativ 50.000 euro): Westgate România pentru punerea în practică a unei concentrări economice înainte de a fi autorizată de autoritatea de concurenţă.
Investigaţii declanşate În 2018 au fost declanşate 16 investigaţii privind posibile încălcări ale Legii concurenţei, cu trei mai puţine faţă de anul precedent şi, în acelaşi timp, cu trei mai multe comparativ cu 2016. Investigaţiile vizează, printre altele, sectoare precum: producerea şi comercializarea de energiei electrice, producţia şi/sau comercializarea ouălor de consum, producţia imunoglobulinelor normale umane, comercializarea de produse şi echipamente din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, servicii conexe aferente gazelor naturale etc.
Cele mai multe investigaţii deschise vizează cartelurile (10), urmate de investigaţii privind abuzul de poziţie dominantă (3). Anchete sectoriale În 2018, au fost finalizate 4 anchete sectoriale (lemn, comerţ online, gaze naturale, ape minerale).
La sfârşitul anului erau în derulare 11 anchete sectoriale/studii, dintre care 3 au fost declanşate în 2018: medicamente fără prescripţie medicală, economia colaborativă - sharing economy şi efectele platformelor de tip BigData asupra concurenţei), informează adevarul.ro
Vezi și
Toți șoferii sunt vizați! Această schimbare a codului rutier vă poate aduce amenzi usturătoare
Vești importante pentru toți românii! Ce se întâmplă cu medicul de familie
Au fost date amenzi mai mari! Cine sunt cei care le-au primit
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



