sursa foto:  spynews.ro

Audio EXCLUSIV Un recenzor din cadrul Primăriei Sectorului 2 a refuzat să-și dezvăluie numele, deși legea îl obligă să se legitimeze. Primarul Radu Mihaiu a refuzat să ne răspundă

Unul dintre recenzorii din cadrul Primăriei Sectorului 2, instituție păstorită de edilul Radu Mihaiu (USR), a refuzat să-și dezvăluie numele persoanei pe care a recenzat-o. Legea este clară în această privință, recenzorul fiind obligat să se identifice prin prezentarea legitimației care îi atestă calitatea, pe toată perioada de recenzare. O femeie angajată pe post de recenzor pentru Recensământul Populației și Locuințelor, care a efectuat activități de recenzare vineri, 29 iulie, la Primăria Sectorului 2, a refuzat să-i spună numele său persoanei recenzate, deși, prin lege, este obligată să aibă o legitimație care îi atestă calitatea. Doamna respectivă nu a avut nicio legitimație și nici nu a vrut să-și dezvăluie numele. Trebuie făcută precizarea că persoana recenzată a fost reporterul Bugetul.ro. În aceeași zi, am încercat să-l contactăm telefonic pe primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, pentru a obține lămuriri, însă acesta ne-a respins apelul. De asemenea, i-am trimis un set de întrebări pe WhatsApp, la care, până la ora publicării acestui material, nu ne-a răspuns. Am vrut să știm dacă recenzorul respectiv este angajat al Primăriei Sectorului 2 și care a fost modalitatea prin care a fost angajat, dat fiind că nu cunoaște legislația în vigoare.

Bugetul.ro vă prezintă astăzi un fragment din înregistrarea pe care o deținem, cu momentul în care recenzorul din cadrul Primăriei Sectorului 2 refuză să se legitimeze. Totodată, pentru ca instituțiile abilitate să o poată identifica pe doamna respectivă, vom prezenta și o fotografie cu aceasta.

Precizăm că doamna în cauză a avut, pe parcursul perioadei de recenzare, o atitudine sfidătoare. De asemenea, ea a vrut să completeze răspunsul la anumite întrebări, fără să se asigure că răspunsul este unul corect.

Probabil, de teama unei posibile plângeri, la finalul activității de recenzare, aceasta a refuzat să-și dezvăluie identitatea, deși, potrivit legislației în vigoare, „personalul de recensământ, corespunzător calității pe care o îndeplinește, are următoarele obligații generale: (…) să se identifice prin prezentarea legitimației care le atestă calitatea, pe toată perioada de recenzare”.

Mai mult, personalul de recensământ este obligat „să aibă o ținută decentă și un limbaj corespunzător, pe toată perioada de recenzare”, mai prevede legea.

Vă prezint dialogul de final pe care l-am avut cu recenzorul din cadrul Primăriei Sectorului 2:

Recenzor: Asta a fost tot.

Reporter: În regulă, îmi spuneți și mie cu cine am avut onoarea?

Recenzor: Nu!

Reporter: Cum NU?

Recenzor: Nu! Nu, nu este obligația mea să fac lucrul ăsta!

Reporter: Nu este obligația dumneavoastră?

Recenzor: Nu! Nu!

Reporter: Dar dumneavoastră sunteți angajat al Primăriei Sectorului 2 sau…

Recenzor: Am terminat.

Reporter: Cu ocazia…

Recenzor: Deci, am terminat ce am avut și vă invit afară.

Reporter: Ok.

Recenzorul din cadrul Primăriei Sectorului 2 care a refuzat să se legitimeze:

Spre deosebire de doamna care face obiectul acestui articol, colega acesteia a purtat legitimația în permanență.

Mai trebuie că, ulterior, după ora 16:00, am revenit la Primăria Sectorului 2, cu o copie xerox a Hotărârii de Guvern nr. 145/2022 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.071/2020, acolo unde apar și „Obligațiile personalului de recensământ”.

Recenzorul care nu a dorit să se legitimeze nu mai era în instituție. Am găsit-o însă pe colega acesteia, care, în momentul în care i-am arătat prevederile HG nr. 145/2022, ne-a precizat că nu răspunde pentru colega dânsei. Pare-se că recenzorul respectiv terminase programul la ora 16:00.

Totodată, de la Primăria Sectorului 2, ni s-a comunicat să revenim luni, 1 august, pentru a afla cine era persoana în cauză.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare