Avertisment de ultimă oră lansat de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov. Acesta spune că livrările occidentale de arme cu rază lungă de acţiune în Kiev creşte riscul unor potenţiale pierderi teritoriale în Ucraina, scrie agerpres.ro
"Cu cât raza de acţiune a acestor sisteme ce vor fi livrate va fi mai lungă, cu atât mai departe îi vom respinge pe nazişti de la acea linie de la care pot veni ameninţările la adresa vorbitorilor de limba rusă şi a Federaţiei Ruse", a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă la Moscova, numind forţele ucrainene drept "naziste".
Preşedintele rus Vladimir Putin avertizase şi el cu o zi în urmă că Moscova va lovi noi ţinte dacă ţările occidentale vor furniza rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei, considerând că livrările actuale de arme urmăresc "prelungirea conflictului".
De la începutul agresiunii sale militare, pe care o numeşte "operaţiune militară specială", Rusia a afirmat în repetate rânduri că vizează curăţarea Ucrainei de ceea ce ea numeşte drept "nazişti". Kievul şi aliaţii ei occidentali susţin că astfel de afirmaţii nu sunt decât "ficţiune", iar Ucraina luptă pentru supravieţuirea ei împotriva unei acaparări de teritoriu într-un război imperialist declanşat de Rusia.
Aceste declaraţii intervin la câteva zile după ce SUA şi-au anunţat decizia de a livra Ucrainei lansatoare de rachete multiple HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), cu o rază de acţiune de circa 80 km.
Experţi militari subliniază că această rază este uşor superioară sistemelor similare ruseşti, ceea ce ar permite forţelor Kievului să lovească artileria adversă, rămânând în afara ripostei acesteia, transmite AGERPRES
Avertisment lansat de șeful diplomației ruse: Livrările occidentale de arme crește riscul unor potențiale pierderi teritoriale de către Ucraina
Trending

27 octEconomie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

27 octSocial
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

27 octEconomie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

27 octSocial
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

27 octEconomie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând

27 octPolitica
Ilie Bolojan, ironii la adresa lui Sorin Grindeanu. Acuză că șeful PSD s-ar juca de-a premierul în locul lui Luca Niculescu

27 octPolitica
Dominic Fritz și-ar fi găsit deja de muncă. Cei de la USR i-ar fi pregătit și salariul fostului edil

27 octEconomie
Operatorul avioanelor deținute de frații Pavăl și Dan Șucu, succes răsunător. MyJet are 85% clienți din afara României

27 octEconomie
Black Friday Altex, Brico și Media Galaxy. Reducerile încep de pe 29 octombrie

27 octEconomie
A fost semnat acordul pentru vânzarea postului TV Kanal D
Articole Similare

27 octExterne
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne



