Avocatul ei, Veronel Rădulescu, a afirmat, sâmbătă, la News Magazine, că decizia clientei sale de a cere azil politic în Costa Rica a fost probabil din cauză că s-a speriat când a văzut strategiile folosite de acuzare.
"Cred că decizia a luat-o mai târziu decât momentul plecării pentru operațiunile de fertilizare din Atena. O schimbare de atitudine am observat în momentul în care au fost operate modificări în completul de judecată. La un termen anterior noi am cerut o serie întreagă de probe - printre acestea am solicitat și o probă de expertiză, fiindcă ea vorba și de un prejudiciu. Această cerere ne-a fost respinsă, dar nu cu unanimitatea completului de cinci judecători, ci cu majoritate, Adică, un judecător a formulat opinie separată și a spus că avem dreptate când cerem această expertiză.
Surpriza pe care am avut-o cu toții a fost că la termenul următor acel judecător n-a mai fost în completul de judecată și a fost introdus un alt judecător despre care doamna Udrea avea rezerve că va avea parte de o judecată dreaptă", a dezvăluit Rădulescu la Antena 3.
Avocatul Elenei Udrea a spus că aceasta i-a cerut să formuleze o cerere de recuzare a respectivului judecător, însă cererea a fost respinsă. Acela a fost momentul în care fostul deputat ar fi putut să se sperie și să își plănuiască scăparea în Costa Rica.
Întrebat dacă Elena Udrea ar avea probe pe care ar putea să le folosească împotriva șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, Veronel Rădulescu a răspuns că nu a discutat acest aspect cu clienta sa și că momentan dorește să se concentreze pe problemele existente în dosar. Dacă probele existau, însă probabil că ar fi fost utilizate de Elena Udrea până acum.
Citește și...
EXCLUSIV! Dragnea vrea remaniere cât mai repede! Ce miniștrii surpriză sunt vizați
Ia naștere un nou GIGANT pe piața locală: Tranzacție bombă între două companii de top
Toți românii cu centrală în apartament vor avea de suferit: Cum vor fi ”arși” la buzunare începând cu luna aceasta


















