Avocatul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş: Strămutarea a fost înregistrată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii

Răzvan Doseanu, avocatul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat miercuri pentru AGERPRES că pe 7 decembrie la Înalta Curte se va judeca cererea de strămutare în dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită, depusă înainte de condamnarea sa definitivă.

Cătălin Cherecheş a fost depistat şi reţinut marţi de poliţiştii bavarezi în Augsburg, Germania, după ce fugise din ţară.

”Practic, noi avem termen în 7 decembrie la Înalta Curte pentru strămutare, teoretic poate să ajungă până atunci în ţară ca să fie şi dumnealui prezent. Ar trebui să-şi expună şi dumnealui punctul de vedere. Există şi varianta că, dacă până atunci nu va fi adus în ţară, să se încerce participare lui prin videoconferinţă sau e posibil să se amâne cauza sau să se soluţioneze şi fără dumnealui. (…) Strămutarea a fost înregistrată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii”, a mai spus Răzvan Doseanu.

O eventuală strămutare ar duce la anularea hotărârii definitive de condamnare pronunțate de Curtea de Apel Cluj.

Acesta a explicat că depinde de Cherecheş dacă va opta pentru o predare simplificată, rapidă către autorităţile române sau dacă se opune.

„Aştept să pot să discut cu domnul Cherecheş, dacă i se permite să sune şi avocatul din România. Din câte ştiu eu, dar asta autorităţile ne pot spune mai exact, dar legea de cooperare este aceeaşi. Există două variante: o variantă simplificată în care domnul Cherecheş consimte de îndată la predare, care ştiu că este una foarte rapidă, şi una în care formulează o opoziţie, ca să spun aşa, la predare. Încă nu ştiu care ar fi următoarele motive, dar cu siguranţă avocatul din Germania va analiza şi până la urmă decizia îi aparţine domnului Cherecheş. (…) Depinde de domnul Cherecheş dacă consimte direct la predare pentru o predare simplificată, rapidă sau dacă se opune predării şi sunt întreprinse alte demersuri care pot prelungi durata. Rămâne să vorbesc şi cu avocatul din Germania”, a arătat Răzvan Doseanu.

Primarul Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru corupţie, a fost depistat şi reţinut marţi de poliţiştii bavarezi în Augsburg, Germania.

Acesta a fost depistat de partenerii externi pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română.

Vineri, primarul Cătălin Cherecheş a fugit din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Petea, folosindu-se de un act de identitate al unei rude.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare