Datele furnizate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), arată că peste 10.000 de beneficiari ai programului "Prima Casă" au solicitat modificarea modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC, scrie agerpres.ro
În plus, Fondul anunţă că a primit din partea celor 15 finanţatori activi înscrişi în Programul "Noua Casă" peste 10.000 de solicitări de modificare a modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC. Din acest total, circa 9300 sunt deja aprobate, în timp ce aproximativ 800 sunt în lucru şi urmează să fie aprobate în cel mai scurt timp.
"Pentru trecerea de la ROBOR la IRCC beneficiarul creditului trebuie să adreseze băncii o cerere privind modificarea contractului de credit şi emiterea unui act adiţional. La solicitarea băncii, FNGCIMM emite actul adiţional prin care este aprobată modificarea modului de calcul al dobânzii aferente creditului contractat cu garanţie de stat", se arată în comunicatul instituţiei.
Beneficiarii creditelor "Prima Casă" sau "Noua Casă" pot beneficia, în baza OUG 90/2022, de facilităţi de suspendare la plată a ratelor scadente, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane. Astfel, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi nouă luni.
Valabilitatea scrisorii de garanţie emisă de FNGCIMM va fi de cinci ani, iar debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligaţiilor de plată pentru fiecare împrumut.
De asemenea, pentru beneficiarii celor două programe guvernamentale dobânda acumulată aferentă perioadei de suspendare a ratelor se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă, cu dobânda 0%. Plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare.
Reprezentanţii Fondului menţionează că, pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, debitorii persoane fizice trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să nu se afle în incapacitate de plată la data solicitării suspendării rambursării creditului şi nu se află într-o procedură de executare silită de către un alt creditor; nu au înregistrat restanţe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată; prezintă o declaraţie pe propria răspundere cu privire la creşterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării la plată, comparativ cu perioada similară a anului 2021; nu beneficiază, la data solicitării, de un plan de restructurare a datoriilor agreat cu creditorul, în ultimele 3 luni anterioare intrării în vigoare a OUG 90/2022.
Conform datelor centralizate de FNGCIMM, până în prezent, pentru sprijinirea debitorilor care au întâmpinat dificultăţi financiare din cauza epidemiei de COVID-19, în 2022, au fost amânate la plată rate scadente pentru 31.861 de contracte, valoarea dobânzii suspendate fiind de aproximativ 129 milioane lei.
Totodată, în anii 2020 şi 2021, numărul contractelor pentru care a fost solicitată amânarea la plată a depăşit 47.000/an, iar valoarea dobânzilor suspendate s-a situat în jurul sumei de 250 milioane lei, scrie agerpres.ro
Beneficiarii programului 'Prima Casă' au ajuns la sapă de lemn! Aceștia solicită schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC
Trending

29 octSocial
Se schimbă regulile când înnoiești permisul de conducere. Cum se procedează acum

12:30Entertainment
Necaz pentru Nadia Comăneci. Abia a semnat contractul cu PRO TV și s-a accidentat

29 octSocial
Salarii uriașe pentru judecători, dezvăluite de CSM. Lefurile plătite de stat trec și de 20.000 de lei

11:00Economie
Preț de peste 100 de ori mai mare la energia electrică, de la prânz până seara. Care este explicația fenomenului

08:58Social
Bani de la firmă să-ți iei ochelari de vedere. Care este procedura și ce condiții trebuie să îndeplinești

09:30Economie
Pragurile de la care ANAF te ia în vizor dacă vinzi pe internet. Nu contează pe ce platformă postezi anunțurile

29 octSocial
5 linii de tramvaie din București vor circula diferit. Rutele care se modifică

29 octEconomie
Black Friday la Dedeman, de pe 6 noiembrie. Reduceri de până la 45% la magazinul fraților Pavăl

29 octSocial
Zile de muncă de acasă pentru cei care au copii. Care sunt condițiile pentru a beneficia de acest drept

10:30Social
Sărbători cu cruce roșie în noiembrie. Sfinții pe care îi sărbătorim

09:30Economie
Pragurile de la care ANAF te ia în vizor dacă vinzi pe internet. Nu contează pe ce platformă postezi anunțurile
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Oțelu Roșu îmbracă haină nouă, după jumătate de secol. Dorinel Umbrărescu și echipa sa montează acoperișul pentru noul laminor

circa 1 oră în urmăEconomie
Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF) RomâniaFilm, în faliment. Funcționa de mai bine de 7 decenii

circa 2 ore în urmăEconomie
500 de milioane de euro în plus, anual, pentru OMV. Neptun Deep rămâne marele pariu al companiei, prin exploatarea de resurse din Marea Neagră

13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

13:00Economie



