Potrivit celor de la RISE Project, una dintre mașinile lui Dragnea Jr., fiul liderului PSD, este cumpărată din banii de la Tel Drum.
În imaginile ajunse în posesia celor de la RISE Project apare un Golf VII R, vehicul a cărui putere este, în mod normal, de 310 CP, iar cuplul atinge 400 Nm. Maşina este dotată, în serie cu cu transmisia automată DSG cu dublu ambreiaj. Pentru cei cu pretenţii de pilotaj sportiv, Golf VII R poate fi dotat cu funcţia de selectare a modului de condus care are în componenţă modul Race, special dezvoltat pentru Golf R. Preţul de bază al unui astfel de vehicul este de circa 38.000 de euro.
Doar că, în cazul maşinii despre care R&ISE Project susţine că aparţine lui Dragnea Jr., un detaliu de pe portieră schimbă totul. Este vorba despre inscripţia REVO care dezvăluie numele firmei care a modificat maşina. Revo Technik, este o companie specializată în optimizarea sistemelor de management ale motoarelor. Firma are centre de inginerie în Anglia şi Statele Unite ale Americii, sediul central fiind localizat in Daventry, Northamptonshire, Anglia.
Conform datelor de pe site-ul REVO, modelul Golf VII R poate fi „tunat” în două stadii. Primul stadiu (STG1) înseamnă o creştere de putere de 50/75 CP şi una de cuplu de 67/108 Nm în funcţie de benzina folosita şi de setări, care pot fi schimbate cu ajutorul dispozitivului REVO SPS. Aceste majorări se traduc într-o acceleratie de la 0 la 100 km/h în ceva mai mult de 3,7 secunde. În cazul modelului menţiopnat REVO oferă şi un stadiu 2 (STG 2) care urcă puterea până la 396 CP, iar cuplul la maximum 515 Nm.
Citește și:
Comoara Elenei Udrea! Suma uriașă transformată în aur și argint
S-a aflat! Iată cum arată vila secretă a premierului Viorica Dăncilă
Atomica a fost eliberată! Pe cine ar trebui să toarne Elena Udre
Bolidul lui Dragnea Jr. plătit din banii de la Tel Drum. Ce performanțe are și câți bani s-au dat
Trending

26 sepSocial
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

26 sepSocial
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

26 sepSocial
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

26 sepSocial
Unde va fi înnmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana, soția fostului primar al Capitalei, despre planul politicianului

26 sepSocial
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

26 sepSocial
Cum poți beneficia de analize medicale gratuite. Lista controalelor anuale pe care orice român ar trebui să le facă, multe sunt decontate de CNAS

26 sepSocial
Radare fixe noi în România. Șoferii primesc amenda direct acasă și lista zonelor unde sunt amplasate

26 sepEconomie
Fujikura concediază, din nou, sute de angajați. Japonezii de la Dej nu mai fac față, a ieșit în pierdere cu 2 milioane de lei

26 sepPolitica
Elena Udrea lansează acuzații grave către Siegfried Mureșan. Fostul ministru al turismului l-a criticat pe viitorul posibil premier

26 sepSocial
Horoscop de weekend. Top 5 zodii care vor avea un final de săptămână excelent, pe plan financiar
Articole Similare

7 minute în urmăEntertainment
Insula Iubirii Sezonul 10. Ce reguli noi au introdus producătorii și cum arată competiția din 2026

37 minute în urmăSocial
Cum să citești corect o etichetă alimentară. Ghid util pentru cumpărături sănătoase și fără păcăleli

circa 1 oră în urmăSocial
Postul intermitent în 2026. Beneficii reale vs. riscuri și ce spun studiile recente

09:30Social
Cât costă o încremare în România în 2026. Ghid cu toate taxele și cheltuielile pe care trebuie să le știi

09:00Social



