sursa foto:  bzi.ro

Bulgaria anunță că intră în Schengen în decembrie 2023: ‘Cred că vom obține rezultatul necesar în decembrie’

Ministerul Afacerilor Interne din Bulgaria anunță că țara vecină va intra în spațiul Schengen în luna decembrie a acestui an.

Declarația a fost făcută de ministrul de Interne bulgar, Kalin Stoianov.

Ministrul bulgar al Afacerilor Interne, Kalin Stoianov, a declarat în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne de la Bruxelles că Bulgaria a împiedicat 160.000 de tentative ilegale de trecere a frontierei de la începutul anului, față de 100.000 în aceeași perioadă a anului trecut, conform RADOR România, care citează publicația bulgară BNR.

Ministrul Stoianov a precizat că au existat zile în luna precedentă în care încercările de traversare ilegală a frontierei bulgare au fost de circa 1.000-1.500 pe zi.

„În același timp, am reușit să reducem numărul de rețineri în interiorul țării, ceea ce înseamnă că serviciile Ministerului Afacerilor Interne își fac treaba în mod activ la graniță.

În ultimele luni, procentul bulgarilor care transportă, organizează și efectuează logistica pentru migranți ilegali în Bulgaria a scăzut serios. Este vorba în principal despre persoane din Ucraina, Republica Moldova, Polonia și alte țări, însă sunt din ce în ce mai puțini bulgari”, a explicat ministrul de interne.

Kalin Stoianov a avut întrevederi bilaterale cu omologii săi din Austria, Spania, România și Grecia și a menționat că pe 4 octombrie va vizita Austria, împreună cu premierul Nikolai Denkov și o delegație bulgară:

„Acolo, ne așteptăm să primim întrebări la care vom da răspunsuri concrete, vom asculta argumentele păr ii austriece i ne vom prezenta argumentele. Un alt eveniment legat de Austria este vizitaț ș președintelui Parlamentului austriac, pe 10 octombrie. Acestea sunt, de asemenea, întâlniri foarte importante. Consider că ne îndreptăm în direcția bună și vom face tot posibilul pentru a schimba poziția Austriei și a Ţărilor de Jos cu privire la admiterea noastră în Schengen”, a afirmat ministrul bulgar de Interne.

„Absolut întreg statul, toate instituțiile sunt mobilizate la nivel maxim și cred că vom obține rezultatul necesar în decembrie”

În ceea ce privește Ţările de Jos, Stoianov este de părere că lucrurile sunt mai clare, deoarece solicitările adresate Bulgariei privind statul de drept sunt în derulare. Oficialul bulgar a declarat că împreună cu Spania, se va face tot posibilul ca Bulgaria și România să fie admise în Schengen în decembrie.

La întrebarea dacă Bulgaria se va baza în principal pe metode de persuasiune sau poate recurge, de exemplu, la presiuni precum România, care a spus că poate bloca Austria în cadrul NATO, ministrul Stoianov a răspuns:

„Nu am cum să comentez acțiunile României. Continuăm să facem ceea ce avem de făcut ca Minister de Interne, precum și ca stat. Absolut întreg statul, toate instituțiile sunt mobilizate la nivel maxim și cred că vom obține rezultatul necesar în decembrie”.

Ministrul Kalin Stoianov a avut o întrevedere și cu omologul său român, Cătălin Predoiu.

Continuarea coordonării pentru a soluționa în mod pozitiv problema privind aderarea celor două țări la Schengen în decembrie, precum și măsurile comune pentru facilitarea traficului la granița româno-bulgară s-au numărat printre temele de discuție dintre cei doi miniștri.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare