Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, valoarea tranzacţiilor ajungând la 41,64 milioane de lei (8,94 milioane de euro).
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând un rulaj de 11,68 milioane de lei, urmate de cele ale BRD-Groupe Societe Generale - 5,47 milioane lei, şi Fondul Proprietatea - 5,02 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au avut titlurile Ves SA, care s-au apreciat cu 11,48%, Ropharma - plus 5,19%, şi Prodplast, plus 4,8%.
Pe de altă parte, cele mai severe deprecieri au fost consemnate de acţiunile Turism Felix, care au pierdut 6% din valoare, Erste Group Bank - minus 3,88%, şi Amonil - minus 3,57%.
Bursa a închis pe roşu şedinţa de joi, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 acţiuni, a înregistrat o scădere de 1,06%. Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o depreciere de 0,98%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o diminuare de 1,33%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 0,67%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 1,03%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe minus tot cu 1,03%.
Vezi și
Rareș Bogdan anunță dezastrul pentru Mălin Bot! Lovitură de grație pentru jurnalistul #Rezist
SURSE Motivul real al dezertărilor din PSD! Blatul făcut de Liviu Dragnea
Imagini în premieră! Cum arată vila ‘Umbrei’ lui Klaus Iohannis – Aceasta este locuința prădată de hoți de 1 Decembrie
Bursa de la București este în scădere! De ce tranzacții au avut parte
Trending

10 febExterne
Cine este mentorul lui Donald Trump. Omul din penumbră care a stârnit iureșul american împotriva Europei

10 febActual
350 de lei în plus la salariu pentru angajații care au leafa sub 6.000 de lei. Lucrătorii din această categorie vor beneficia de indemnizația de hrană

10 febActual
Care este numele real al lui Bobby D. Influencerul suveranist a avut multe legături cu conducerea PSD

10 febActual
Continuă războiul dintre Ilie Bolojan și magistrați. Replica dură a premierului pentru ICCJ: „Se vor căuta responsabili”

10 febActual
Apocalipsa AI profețită de omul care a anunțat criza din 2008. Este marele pericol pentru omenire

10 febActual
Românii care riscă să rămână fără pensii. Documentul ce trebuie depus de două ori pe an pentru a încasa venitul de la stat

10 febActual
Nereguli grave la supermarketurile din România, amendate de ANSVSA. Sute de kilograme de alimente au fost retrase, de urgență

10 febPolitica
Judecătorul de la CCR, susținut de PSD, aruncă reforma pensiilor speciale în aer după ce și-a luat concediu paternal

10 febEntertainment
Gratuit pentru toți clienții Digi în luna februarie. Nu vor avea de achitat niciun leu în prima lună, apoi vor plăti câte 3 lei pe lună

10 febActual
45.000 de lei amendă pentru românii care stau la curte și fac un gest banal în ograda lor. Obiceiul nu este sănătos pentru mediu și poți face inclusiv închisoare
Articole Similare

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie



