Tariceanu Iohannis

Călin Popescu Tăriceanu: Ce pare că nu a înțeles Klaus Iohannis este că, în final, sistemul își devorează creatorii

Călin Popescu Tăriceanu iese din nou la rampă, după ce Direcția Națională Anticorupție i-a cerut avizul lui Klaus Iohannis, pentru a începe urmărirea penală a fostului premier, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Tăriceanu susține că mandatul al doilea al lui Klaus Iohannis pare tras la indigo după cel al lui Traian Băsescu.

„Mandatul al doilea al lui Klaus Iohannis pare că e tras la indigo după cel al lui Traian Băsescu. Îl mai țineți minte pe Petrov care se jura cu cerul și pământul că dacă îl alegem nu se vor tăia salarii și pensii, nu vine Fondul Monetar, nu se dau oameni afară? Cu o condiție: să aibă tot! Și așa a avut tot: Președinție, Parlament, obedientul Guvern Boc, serviciile de informații, procurorii, judecătorii, Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, TOT! Rezultatul sper că îl mai țineți minte: tăierea cu 25% a salariilor, disponibilizări colective, un împrumut de 20 de miliarde pe care l-a topit în 2 ani, închiderea spitalelor din orașele mici și mai ales crearea unui mecanism ocult de înlăturare sau intimidare a adversarilor politici prin intermediul binomului SRI-DNA. Sute de politicieni și mii de antreprenori români au căzut victime ale acestei vendete. Mii de firme românești au sucombat sub presiunea binomului.
Nu vi se pare că vedem același scenariu și acum? În campania electorală Iohannis a cerut poporului să-i dea totul ca să poată face reforme, ca să poată crește salariile și pensiile, ca să poată reforma învățământul, ca să poată reforma Justiția. Și poporul i-a dat TOT! Ca și Băsescu în al doilea mandat, și Klaus Iohannis are acum un Guvern de paie condus de Cîțu=Boc II, un Parlament dominat de ai lui, serviciile, procurorii și o parte din judecători. Ce reforme pregătește? Să schimbe legea CCR ca să-i poată schimba pe judecători când vrea și cu cine vrea! Să schimbe Avocatul Poporului cu o figură ștearsă și obedientă! Să desființeze Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție pentru a pune șaua pe puținii judecători care mai judecă corect în România! Desființarea Secției Speciale consfințește reintroducerea controlului politic asupra justiției, Secția fiind singura unitate centrală de parchet unde numirea se face de către CSM și nu de către Președinte.
Între timp au înghețat salariile, au oprit creșterea pensiilor și alocațiilor pentru copii, au împrumutat 150 miliarde de lei, pregătesc disponibilizări colective în sistemul bugetar. Despre reforma din învățământ ce să mai vorbim? Copiii noștri stau acasă în continuare! Ce mai…rețeta Petrov!
Klaus Iohannis este conștient că toate astea nu pot fi făcute dacă nu oferă populației ceva la schimb. Și dacă nu poți să dai pâine, trebuie să dai circ. Și sânge! Mult sânge! În această cheie trebuie citită „reîncălzirea” dosarului Microsoft! Crede cineva că între 20 decembrie 2020, când mi-a încetat calitatea de membru al Parlamentului, și 11 ianuarie 2021, când au solicitat începerea urmăririi penale, procurorii DNA au stat doar la muncă pentru a descoperi noi elemente în acest dosar care să justifice redeschiderea dosarului? Eu cred mai degrabă că planificata desființare a SIIJ le-a dat curaj de a reîncepe seria de abuzuri făcute din ordin politic. Pentru că, prin desființarea secției, ei au garanția că nu mai pot fi trași la răspundere și, mai grav, știu că dosarul îl pot trimite acum unor completuri care să judece după indicații politice!
Ce pare că nu a înțeles Klaus Iohannis este că, în final, sistemul își devorează creatorii (vezi ce s-a întâmplat cu Băsescu și familia) așa că, dacă aș fi în locul lui, nu aș sta liniștit în cele 6 case „câștigate” din meditații!”, este mesajul lui Tăriceanu.

Vezi și

EXCLUSIV Bătaie pe funcțiile din Guvernul Cîțu! USR-PLUS-iștii se autopropun pentru ocuparea unor poziții-cheie!

Casa Națională de Pensii Publice vine cu noi detalii! Ce se întâmplă cu pensiile

EXCLUSIV De azi, polițiștii vor da cu preponderență avertismente, în loc de amenzi! Încep acțiunile de protest împotriva Guvernului Cîțu!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare