sursa foto:  stirileprotv.ro

Când va ajunge valul patru în țara noastră. Alexandru Rafila: ‘Câteva mii de cazuri vor fi în România, dar rămâne sa vedem câte mii’

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a vorbit despre situația vaccinării populației din țara noastră, dar și când ne vom confrunta cu valul patru al pandemiei de Covid-19.

 

Alexandru Rafila crede că valul 4 în România va aduce câteva mii de cazuri zilnic, dar spune că este imposibil de prezis de câte mii va fi vorba. Totodată, Rafila arată că unele speculaţii făcute de oameni politici, exemplu fiind prefectul Capitalei, sunt nefondate.

„Da, am inceput o crestere, care se vede in ultimele 2-3 saptamani. Acum, sigur ca nu pune probleme din punct de vedere al asistentei medicale, dar el tot creste. În ce priveşte vaccinarea obligatorie, aici si OMS are acelasi punct de vedere, nu se va vaccina obligatoriu.

In ce priveste a treia doza, aceasta se va face doar persoanelor vulnerabile, ca in Israel, unde se administreaza doar persoanelor peste 60 de ani, li se recomanda. De asemenea, persoanelor care sunt si vaccinate si au trecut si prin boala, nu li se va mai administra a treia doza de vaccin, nu este necesar.

Alexandru Rafila: „La sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, vom avea vârful valului 4”

N-as spune ca nu mai au oamenii acces nicaieri. Din recomandarile Comisiei Europene am vazut ca sunt mai multe variante, vaccin, test PCR, trecut prin boala sau test antigen. Sigur, unele sunt mai comode, te vaccinezi o data si nu mai te chinui, dar asta tine de optiunea sau credinta fiecaruia.

Parerea mea este ca la sfarsitul lunii septembrie, inceputul lui octombrie va fi varful valului 4 in Romania. Nu vreau sa fac speculatii, cum am vazut la prefectul Bucurestiului, care spunea ca jumatate din cazuri vor fi in Bucuresti. Nu se poate asa ceva, maxim 20% au fost in cel mai grav punct, iar acum in Bucuresti avem si multi vaccinati. Cateva mii de cazuri vor fi in Romania, dar ramane sa vedem cate mii, sa vedem ce categorii de populatie vor fi mai afectate si cum le ingrijim.”, a spus Alexandru Rafila, conform Româniatv.net.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare