ghinea barna ciolos

sursa foto:  digi24.ro

Cătălin Drulă a răbufnit: Florin Cîțu face rău României. A luat 50 de miliarde pe care să le dea mită electorală primarilor, în loc să dea bani Sănătății

Cătălin Drulă, vicepreședinte USR, a declarat, că președintele Klaus Iohannis și premierul demis Florin Cîțu sunt vinovați de declanșarea crizei politice. Acesta a mai spus că USR a fost singurul partid care și-a asumat responsabilitatea guvernării. PNL și PSD nu au vrut să guverneze, dar n-au vrut nici să lase USR să facă acest lucru, a mai remarcat Drulă.

 

Cătălin Drulă îi acuză pe Klaus Iohannis și Florin Cîțu de declanșarea crizei

„Noi am făcut un gest de responsabilitate – ne-am asumat guvernarea când n-o voia nimeni. La consultările de la Cotroceni n-a propus premier nici PNL, nici PSD. Noi ne-am asumat acest lucru, am mers către PNL și UDMR onest pentru a propune un guvern, nu au vrut, am mers cu un guvern monocolor, am zis: „trecem iarna, votați-ne că ne asumăm”.

Nu am ales o variantă confortabilă, că pentru un partid înseamnă erodare.

Nu vor niciunii să guverneze, n-au vrut nici să guvernăm noi. Am luat act de acest lucru, dar să nu uitm cine a declanșat această criză și de ce suntem în măgăria asta de situație de două luni – Florin Cîțu și Klaus Iohannis.

Nu e niciun motiv rezonabil și normal la cap să fim în acest punct altul decât acea obsesie cu congresul PNL pe care trebui să-l câștige Florin Cîțu. E adevărat, politica n-ar trebui personalizată (…) Problema cu Florin Cîțu e că face rău României, de asta nu-l vrem pe Cîțu, de asta am plecaat din Guvern, că a făcut rău României: a luat 50 de miliarde pe care să le dea mită electorală primarilor, în loc să dea bani Sănătății, și a arătat colega Ioana Mihăilă, sau să dea bani pentru căile ferate”, a declarat Cătălin Drulă, miercuri seară, în cadrul emisiunii ”Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat, informează b1tv.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare