Prima rectificare bugetară s-a încheiat. Unor li s-au tăiat din bani, în timp ce altora li s-au mărit bugetele. Cele mai oropsite sunt ministerele Educației (că doar nu avem nevoie de școală în țara asta), Ministerul Dezvoltării (că și-așa suntem supra dezvoltați), Ministerul Transporturilor (și plini de autostrăzi) și Ministerul Turismului. Banii luaţi de la aceste ministere se duc spre Ministerul Agriculturii, Ministerul de Interne, SRI, Parchetul General şi alte ministere.
Ministerul Dezvoltării pierde 30% din buget, aproape 2 miliarde de lei. Ministerul Transporturilor rămâne fără 44% din buget, peste 6,2 miliarde de lei. Ministerul Comunicaţiilor pierde 59% din buget, deşi suma este mai mică (303 milioane lei).
Guvernul anunţă că sumele tăiate de la unele ministere erau în principal pentru cofinanţarea proiectelor europene. Executivul dă vina pe aprobarea cu întârziere a bugetului pe anul 2017 şo întârzirea procedurilor de achiziţie.
Vezi și EXCLUSIV! Am aflat! Cine este singurul primar din România care nu și-a mărit salariul
Ministerul Agriculturii primeşte suplimentar 1,5 miliarde de lei (un plus de 9%). Ministerul Sănătăţii primeşte 207 milioane în plus (3%). Internele primesc un plus de 11% (1,1 miliarde lei), iar la Ministerul Finanţelor Publice merg 4 miliarde de lei în plus (22%). SRI primeşte un plus de nu mai puţin de 17% (aproape 300 de milioane de lei). Bugetul Parchetul General este suplimentat cu 20% (203 milioane de lei).
Potrivit ministrului Ionuţ Mişa, o mare parte din sumele suplimentare alocate se vor duce la plata drepturilor salariale.
Ce ministere au pierdut bani după rectificarea bugetară! Miniștrii care jubilează: lor li s-au mărit fondurile
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

19 octPolitica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

19 octActual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

circa 1 oră în urmăEconomie
Regula care viza impozitele de la 1 ianuarie 2027 s-a schimbat. Anunțul făcut de Alexandru Nazare

11:30Politica
Ultimele vorbe ale lui Ilie Bolojan premier. Ce a transmis șeful PNL, la final de mandat

19 octActual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

19 octActual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

19 octPolitica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008

19 octActual
Valoare pensie minimă 2027. Cât ar urma să crească pensiile, după noua indexare promisă anul viitor

19 octActual
Ryanair anulează zborurile spre 13 destinații. Lista curselor care nu vor mai fi efectuate, ce se întâmplă cu biletele

19 octExterne
S-a zis cu mașinile pe motorină. Șoferii din UE, implicit România, au început deja să se orienteze spre alternative
Articole Similare

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



