Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a făcut o serie de declarații cu privire la cine va mai beneficia de șomaj tehnic și în luna iunie.
Șefa MMPS a dat exemplu de câteva domenii care vor rămâne închise: activităţile de tip spectacole, concerte, cu public de peste 500 persoane, atât în spaţii deschise, cât şi închise, restaurantele cu spaţiile închise, mall-urile cu suprafaţa de peste 15.000 de mp, activităţile sportive de tip fitness, piscine în spaţii închise, sporturile de contact, grădiniţele, creşele, în care activitatea cere lucrul cu copiii, precum şi transportul aerian
„Suntem conştienţi că unele domenii trebuie să rămână închise, este vorba despre domenii unde activitatea presupune participarea unui public numeros şi de aceea sprijinim în continuare aceste domenii prin continuarea şomajului tehnic.
Câteva exemple de domenii care vor rămâne închise: activităţile de tip spectacole, concerte, cu public de peste 500 persoane, atât în spaţii deschise, cât şi închise, restaurantele cu spaţiile închise, mall-urile cu suprafaţa de peste 15.000 de mp, activităţile sportive de tip fitness, piscine în spaţii închise, sporturile de contact, grădiniţele, creşele, în care activitatea cere lucrul cu copiii, precum şi transportul aerian, până la deciziile ulterioare pe care le va anunţa Guvernul”, a precizat Violeta Alexandru.
Vezi și
Alertă pentru Guvern: Pensionarii MAI care dețin puterea în Transelectrica! Contracte pentru Sebastian Ghiță și pentru baronul PSD, Niculae Bădălău
Marea bombă din așa-zisul proiect de lege al Jandarmeriei Române: Adio proteste de tip #Rezist! Ar putea fi interzisă acordarea avizului favorabil pentru mai mult de 3 zile
Cine mai beneficiază de șomaj tehnic în iunie: Anunțul făcut de Violeta Alexandru
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 03-06-2020 11:35
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02 noiEconomie
La Doi Pași Extra, pariul Metro, se apropie de 90 de magazine. Cum funcționează rețeaua operată direct și ce rezultate financiare are

02 noiEconomie
5.000 de lei salariul minim, de la 1 ianuarie 2027. Ce ar însemna o astfel de variantă pentru economia țării

02 noiEconomie
Se poate să te trezești cu salariu mai mic, fără să-ți dai acordul? Ce spune legea, respectiv Codul Muncii

02 noiEconomie
România, din nou la „cerșit”. Iar am ieșit pe piețele externe să cerem bani, la ce datorie externă am ajuns

02 noiEconomie



