Clădirile impunătoare din centrul istoric al Bucureştiului, construite în secolul al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea, încep pe rând să fie cumpărate de investitori, consolidate şi transformate în clădiri de birouri sau de locuinţe de lux, scrie, luni, Ziarul Financiar.
Unul dintre cei mai mari investitori în piaţa imobiliară din Israel, grupul Hagag, are ca ţintă extinderea portofoliului de imobile istorice pe care să le consolideze şi să le transforme în birouri sau apartamente moderne, în condiţiile în care valoarea acestora va creşte în timp, iar randamentul investiţional este unul peste media pieţei.
„Vom continua să investim în terenuri şi clădiri amplasate în locaţii centrale, ultra-centrale sau zone cu potenţial ridicat de dezvoltare. Nu am încetat în niciun moment să prospectăm piaţa şi am rămas deschişi la toate oportunităţile acesteia, ba mai mult decât atât, pe termen mediu şi lung avem în plan să ne extindem activitatea şi în domeniul hotelier“, a declarat, pentru Ziarul Financiar, Ana-Maria Pop, chief operating officer în cadrul Hagag Development Europe.
Cea mai recentă achiziţie a Hagag a fost parafată luna trecută când a cumpărat o clădire de birouri de pe strada Tudor Arghezi numărul 21 din zona Pieţei Universităţii, valoarea tranzacţiei depăşind 9 mil. euro. În total, investiţia alocată acestei proprietăţi se ridică la peste 13 mil. euro.
„Atenţia noastră a fost concentrată întotdeauna înspre clădiri cu personalitate, emblematice, localizate în zone premium. Mai mult decât atât, imobilele care beneficiază de amplasament central şi ultracentral sau care sunt localizate în zone protejate - cum este Calea Victoriei - sunt o investiţie excelentă, indiferent că discutăm despre sectorul rezidenţial sau despre cel de birouri“, a spus Ana-Maria Pop.
Mai mult, dacă randamentul investiţional într-un proiect nou de birouri este de circa 10-12% în Capitală, Hagag mizează pe unul cel puţin dublu în cazul unei clădiri istorice.
„Conform experienţei noastre în ceea ce priveşte piaţa de spaţii de birouri din România şi a calculelor din planul de afaceri iniţial, avem certitudinea că vom obţine un randament investiţional de minim 20-25%“, a subliniat directorul operaţional.
În ultimii trei ani, şi cu precădere în ultimul an, zona Pieţei Universităţii - Căii Victoriei a atras numeroase tranzacţii imobiliare, toate parafate de investitori străini. Spre exemplu, în 2019, dezvoltatori precum S plus B Gruppe, Strabag sau S Immo au cumpărat terenuri sau clădiri în zona centrală a Bucureştiului.
De asemenea, în decembrie anul trecut fondul de investiţii Vivion din Luxemburg, controlat de fraţii Isaac şi Amir Dayan din Israel, a cumpărat Palatul BCR din Piaţa Universităţii contra sumei de 25-30 mil. euro şi au în plan să îl transforme în hotel de cinci stele.
Lituanienii de la Apex Alliance care deţin - şi au la vânzare - hotelul Hilton Garden Inn de pe str. Doamnei din Capitală, de lângă Banca Naţională, anunţau în vara anului 2018 faptul că pariază 90 de milioane de euro pentru a construi patru hoteluri în Bucureşti până la jumătatea lui 2020. Ei mai au în construcţie, tot lângă BNR, hotelurile Moxy by Marriott şi Autograph by Marriott.
Hagag a mai achiziţionat anul trecut Palatul Ştirbei cu Grădina Eden din spatele fostului sediu al Petrom de pe Calea Victoriei Nr. 109 la care deja lucrează pentru a consolida şi moderniza clădirea de birouri. De asemenea, tot pe Calea Victoriei, cei de la Hagag au cumpărat o clădire de locuinţe la nr. 139 pe care o transformă în proiect rezidenţial de lux. Astfel, după ani de zile în care centrul istoric a fost ocolit de investitori iar clădirile s-au degradat, acestea au devenit din nou interesante, conform Mediafax.ro
Vezi și
Veteranul de război Emil Vețeleanu (101 ani), despre 23 august 1944: Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu
Noua lege intră în vigoare mâine! Sunt vizați toți românii! Poliția avertizează: ‘Da, ai citit bine!’
EXCLUSIV Marcel Vela răstoarnă situația! Harta e falsă
Clădirile istorice emblemă ale Bucureștiului devin o țintă pentru investitorii imobiliari
Trending

10 noiPolitica
Gruparea AUR-istă pe care CTP a identificat-o în PSD. Vizat ar fi soțul Liei Olguța Vasilescu

12:30Politica
Nicușor Dan nu mai este chiriaș. Președintele s-a mutat în casa de protocol

07:00Politica
Cum ar putea arăta harta României după comasare. Ce variante discută PSD pentru reorganizarea județelor

10 noiEntertainment
O avere dintr-o nuntă. Cât a mers darul la căsătoria cu Pescobar, Mitică Dragomir l-a dat de gol

08:30Economie
Condiția esențială pe care Nicușor Dan o vrea pentru majorarea pensiilor. Cu cât ar putea crește veniturile seniorilor, din 2027

10 noiSocial
Top orașe cu cele mai mici prețuri la apă și canalizare. Unde sunt cele mai scumpe tarife pe metrul cub

10 noiEconomie
Tot ce trebuie să știi despre Euro 7. Top cele mai importante modificări pentru șoferi

10 noiEconomie
Se prelungește aplicarea regulilor pentru cei care cumpără mașini pe firmă. Ce se întâmplă cu deducerea de TVA

10 noiEconomie
Șantierul Naval Mangalia, vândut. Cine a plătit 138 de milioane de euro pentru achiziționarea sa

07:30Entertainment
Ce mai face Viorica Dăncilă. Prima femeie premier a României a vorbit despre mandatul său și criticile primite
Articole Similare

18 minute în urmăEconomie
Varroc mută producția din Italia în România. Motivele invocate de indieni

13:00Economie
Schimbarea uriașă anunțată de Romgaz pentru 2027. Impactul pe care îl va avea asupra clienților

12:00Economie
Pilonul II de pensii. Cum verifici câți bani ai în cont, din confortul casei tale

11:00Economie
Furnizorul de energie electrică pe care ANRE l-a blocat. Ce se întâmplă cu clienții

08:30Economie



