sursa foto:  b1.ro

Clotilde Armand atacă PSD și PNL: Votați bugetul sau plecați acasă! Ce ați făcut în acest an este deja prea mult

Primarul Sectorului 1 al Capitelei, Clotilde Armand, a ieșit luni la atac pe pagina sa de facebook, acuzând faptul că, consilierii PNL și PSD  refuză să voteze proiectul de buget pentru anul 2023. 

 

 

 

Clotilde Armand a scris, luni, pe pagina sa de Facebook, că şcoli şi spitale riscă ră rămână fără utilităţi, după ce consilierii PNL şi PSD nu au votat bugetul pe acest an.

”Apar primele efecte grave ale iresponsabilităţii consilierilor PNL-PSD care refuză de două să voteze proiectul de buget pentru anul 2023. Firma de electricitate a oprit astăzi, la ora 10.00, alimentarea la grădiniţa Colegiului Naţional de Muzică “George Enescu” de pe strada Frumoasă nr. 24. Probabil în perioada imediat următoare vom avea şi alte întreruperi de utilităţi la unităţile de învăţământ sau la spitalele pe care le finanţăm În Sectorul 1. Asta fac Ciucă şi Ciolacu în cel mai important sector al Capitalei. Şantajează cetăţenii fiindcă nu mai pot fura pentru partidele lor”, a scris Armand.

Edilul a avut şi un mesaj pentru consilierii PNL şi PSD cărora le-a transmis să oprească sabotajul.

”Stimaţi consilieri, opriţi sabotajul pe care îl practicaţi la adresa comunităţii locale. Ce aţi făcut în acest an este deja prea mult, problemele copiilor, ale persoanelor asistate şi ale bătrânilor nu trebuie aduse în războiul politic. Este imoral şi inuman! Este timpul ca în şedinţa de mâine, mai mult ca oricând, să daţi dovadă de responsabilitate şi de respect faţă de votul oamenilor. Refuzaţi de 2 luni să votaţi bugetul Sectorului 1 fără să aveţi nici un argument, niciun amendament nici o prounere. Oamenii nu v-au votat să faceţi circ şi conferinţe de presă la şedinţele Consiliului Local, ci să vă aduceţi aportul la reconstruirea şi dezvoltarea Sectorului 1”, a mai precizat Clotilde Armand.

Primarul Sectorului 1 al Capitalei le-a mai transmis consilierilor liberali şi social-democraţi să voteze bugetul sau să plece acasă şi a precizat că aceştia au plângeri penale nominale.

”Aveţi plângeri penale nominale pentru mizeria pe care o faceţi comunităţii. De furat nu mai puteţi fura. Ajunge. Nu vă merge nici cu şantajul, nici cu televiziunile cumpărate de voi. Votaţi bugetul sau plecaţi acasă!”, a mai scris Clotilde Armand.

O nouă şedinţă a Consiliului Local al Sectorului 1 este programată marţi. Înaintea acesteia, de la 09.30, consilierii PNL şi PSD au programat o cinferinţă de presă pentru a prezenta priorităţile bugetului, scrie news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare