Arcellor Mital

sursa foto:  reperul.ro

Cel mai mare combinat din acest domeniu, SCOS la vânzare! Are mii de salariați

Mutare enormă! Cel mai mare combinat de pe această piață din România ar urma să fie scos la vânzare. Acesta are, în prezent, mii de salariați.

Pentru a compensa achiziționarea celei mai mari oțelării din Europa, Ilva, gigantul ArcelorMittal ar putea vinde combinatul siderurgic din Galați, fostul Sidex Galați.

Presa internațională informează că ArcelorMittal intenţionează să vândă mai multe unităţi din Europa, pentru a nu încălca regulile concurenţei şi cele privind monopolul. Aceasta în condiţiile în care, pe 15 martie, ArcelorMittal a depus o ofertă de cumpărare a celei mai mari oţelării din Europa, Ilva din Italia, într-o tranzacţie în valoare de 1,8 miliarde de euro. Autorităţile europene trebuie să stabilească dacă tranzacţia nu încalcă prevederile comunitare până pe 23 mai, iar ArcelorMittal s-a arătat dispusă să vândă mai multe unităţi de producţie.

„Am înaintat Comisiei Europene o propunere privind un pachet de măsuri de compensare despre care sperăm că va satisface orice preocupare concurenţială legată de intenţia noastră de a achiziţiona combinatul Ilva. Înţelegem că acest pachet de măsuri va face obiectul testelor de piaţă. Sperăm într-o încheiere rapidă a acestei chestiuni”, au declarat reprezentanţii Grupului ArcelorMittal, în presa străină.

Pe lista cu unităţile scoase la vânzare s-ar putea află şi combinatul gălăţean, potrivit unor surse din cadrul unităţii. Informaţia nu este confirmată de conducerea ArcelorMittal Galaţi „ArcelorMittal Galaţi nu comentează pe baza zvonurilor evocate de către dumneavoastră”, se arată într-o scurtă informare venită de la combinat.

Reprezentanţii sindicatelor de pe platforma siderurgică gălăţeană au solicitat o întâlnire cu directorii combinatului. „Suntem îngrijoraţi şi urmărim cu atenţie ce se întâmplă. Schimbarea patronului nu o putem decide noi, dar sunt elemente necunoscute, pe care nu le putem controla. La întâlnirea cu reprezentanţii conducerii nu ni s-a spus nimic, nu putem comenta zvonuri. Dar am solicitat o întâlnire cu directorii, în condiţiile în care zvonurile se vor confirma, se vorbeşte că pentru a cumpăra oţelăria din Italia, ArcelorMittal vrea să vândă combinatele de la Galaţi şi Skopjie, vom vedea, urmărim cu atenţie”, a declarat pentru MEDIAFAX, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Metalurgiştilor din România, Gheorghe Tiber.

Sidex Galați a fost privatizat de statul român în anul 2001. Iniţial, unitatea siderurgică a fost cumpărată de Mittal Steel care ulterior a fuzionat cu o companie franco-belgiană şi a devenit ArcelorMittal. Dacă la momentul cumpărării combinatul avea aproximativ 27.000 de angajaţi, în prezent unitatea mai are 5.400 de salariaţi.

Vezi și Milioane de români sunt vizați! Ce nu se va mai plăti la racordarea la rețeaua electrică

Surpriză de proporții! Poziția Gabrielei Firea, în pericol! Cine-i amenință scaunul de Primar General

Detalii GRELE ies la iveală! Ce televiziune l-a REFUZAT pe Andrei Gheorghe recent

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare